E timpul sa ....
Am stat si am cugetat ... si am scris

 

Piata imobiliara isi revine in primavara?
     media: 5.00 din 5 voturi

Piata imobiliara ar putea intra din primavara intr-un ritm normal, dar mai scazut ca anii trecuti. Acest lucru depinde mult si de banci, care trebuie sa isi adapteze conditiile de creditare.Directorul de marketing al companiei RomaniaInvest, Nimrod Zvik, a declarat ca "la inceputul anului 2008, situatia pietei imobiliare putea fi caracterizata drept excelenta, in primele luni ale anului ansamblurile rezidentiale bune inregistrand vanzari record ". Acesta sustine ca a urmat perioada de vara, in care vanzarile au scazut, pentru ca din toamna sa incepa o stagnare a acestora, avand ca motive principale atat starea de asteptare in care se afla clientii cat si conditiile noi de creditare pe care bancile le-au impus pe piata."In aceeasi situatie ne aflam si in acest moment insa, de anul viitor, aceasta situatie se va reglementa, incet-incet si vanzarile in domeniul real estate vor incepe sa creasca progresiv. Acest lucru nu se va intampla, insa, pana in momentul in care bancile nu isi vor adapta conditiile de creditare situatiei cumparatorilor si nu vor gasi solutiile optime care sa le permita acestora sa-si achizitioneze locuintele de care au atata nevoie", a adaugat Zvik.La randul sau, reprezentantul companiei Quantum Management & Consulting, Andrei Apetrei sustine ca anul 2008 pentru piata imobiliara a inceput bine si s-a terminat prost. "Exista un blocaj in acest moment care nu poate fi neglijat, iar cauzele lui sunt multiple, de la nivelul guvernului pana la cel al cumparatorului obisnuit. Consider ca, in 2009, se vor putea vinde locuintele sociale, de pana in 380.000 lei, dar numai daca guvernul isi va tine promisiunea, aducandu-si aportul in sustinerea acestor proiecte", este de parere Apetrei.Adrian Nicolescu, head of valuation&advisory la CBRE Eurisko sustine ca efectele crizei financiare se resimt destul puternic si asupra pietei rezidentiale romanesti. Acesta mai spune ca desi anul 2008 trebuia sa fie anul cu cele mai multe proiecte rezidentiale finalizate si totodata sa inceapa concurenta reala, s-a observat ca in primele 10 luni ale anului au fost livrate doar 900 de unitati rezidentiale in Bucuresti.Potrivit reprezentantului companiei CBRE Eurisko, pentru anul 2009 ar trebui sa fie finalizate circa 7.000 de locuinte in cadrul proiectelor deja anuntate. "Si aici ne pastram rezerva in ceea ce priveste numarul locuintelor care vor fi finalizate. Nu putem anticipa ceea ce se va intimpla pe piata si cel mai probabil se vor finaliza doar proiectele mici si medii unde constructia se afla intr-un stadiu avansat si care sunt vandute in proportie de minimum 50%. In ceea ce priveste proiectelor mari, credem ca va fi realizata doar o faza, de 100-150 de unitati", a mai spus Adrian Nicolescu.Consultantii companiei Cushman&Wakefield sustin ca in 2009 vor fi acordate credite mai putine, prin urmare se vor cumpara mai putine case, mobila, electrocasnicele se vor vinde mai putin, companiile nu se vor mai dezvolta si se va inchiria mai putin. "Rezulta astfel un "efect de cascada", un lant de descresteri generat de o situatie economica fara cresteri. Lipsa creditului va genera scaderi sau plafonari in economie, iar sectoarele conexe vor fi afectate", a declarat Razvan Gheorghe, Partener Managing Director al Cushman & Wakefield. Razvan Gheorghe considera ca lipsa creditelor, marirea gradului de risc al investitiilor si timpul de dezvoltare pentru un proiect, sau pentru o investitie, care va fi mai lung vor avea efecte negative pe care le vor resimti dezvoltatorii pe fondul crizei. "Economia va fi in descrestere si probabil vom asista si la falimente in sectorul imobiliar. Consider ca sectorul cel mai afectat va fi rezidentialul", mai spune analistul imobiliar.


Romania, amenintata de criza valutara
     media: 5.00 din 3 voturi

Prezenta si amplificarea crizei financiare si economice aduce cu sine un nou pericol pentru tarile din Europa de Est, si anume iminenta unei crize valutare, astfel ca monedele lor nationale ar putea cadea dupa ce investitorii straini incep sa isi retraga masiv capitalul.O criza valutara "isi face simtita prezenta atunci cand nu mai creste valoarea banului", explica Jean Paul Betbzebe, director economic la Credit Agricole, citat de AFP. Cresterea inflatiei, crestea dobanzilor, activitatea economica scazuta fac ca situatia sa devina insuportabila, a adaugat acesta.Printre tarile care se afla in pericol de a fi afectate de aceasta criza valutara se numara si Romania alaturi de Rusia, tarile baltice , Polonia, Bulgaria, Pakistan, Vietnam sau India. Cele mai vulnerabile sunt tarile in care datoriile in valuta si deficitele de cont curent sunt semnificative. Economistul apreciaza ca o asemenea situatie a existat si in anii trecuti, cand criza financiara din unele tari a fost insotita si de o criza economica . De exemplu, in 1994, in Mexic s-a inregistrat o criza valutara, in Rusia in 1998 si in Argentina in 2001. Insa, Betbzebe apreciaza ca Europa va veni cu solutii salvatoare pentru ca aceste tari sa iasa din aceasta criza, iar SUA in statele din America Latina si FMI in restul lumii. Investitii pierdute in 2008 de RomaniaOdata cu criza financiara importanti investitorii straini au anuntat ca amana investitiile programate in Romania sau chiar le suspenda de tot. Printre acestia amintim Voestalpine, care intentiona sa construiasca otelaria de la Marea Neagra. Acest proiect valora 5,5 miliarde de euro. Tot in 2008, o serie de mari compani internationale, prezente pe piata locala inca de la inceputul anilor `90, au anuntat ca isi vor reloca fabricile pe care le detin in prezent in Romania. Printre acestea se numara Kraft Foods - care isi muta fabrica de dulciuri de la Brasov in Bulgaria, Colgate-Palmolive - care renunta la fabrica de produse de igiena orala, sapunuri, detergenti si produse de ingrijire personala de la Poalele Tampei in favoarea unei investitii in Polonia, dar si Coca Cola - care va inchide mai multe fabrici de imbuteliere, printre care si cele din Iasi si Oradea, pentru a putea deschide o alta in Republica Moldova.Pe de alta parte, Procter & Gamble, compania cu cea mai mare cifra de afaceri de pe piata locala a bunurilor de larg consum nealimentare, a anuntat in luna septembrie ca intentioneaza sa investeasca 100 de milioane de dolari intr-o noua unitate destinata producerii de sampoane si produse de ingrijire a parului.


Sfarsitul lumii asa cum o stim
     media: 5.00 din 5 voturi

Americanii si, odata cu ei, intreaga lume, patrund in noul an cu o uriasa problema de neincredere si suspiciune. Calitatea bancherilor americani, odinioara de netagaduit, de a sti ce sa faca si cum sa faca cu banii, a disparut in negurile actualei crize.
Pentru multa vreme, jumatate dintre absolventii din lume isi doreau sa ajunga sa lucreze pe Wall Street. Americanii erau priviti critic de intreaga planeta pentru o multitudine de "pacate", insa in chestiunea banilor, chiar si cei mai aprigi critici erau muti, scrie International Herald Tribune. Acesta este unul dintre motivele pentru care colapsul sistemului financiar american a declansat o criza globala a increderii.
Cu toate ca mai exista institutii dispuse sa imprumute bani americanilor, ba chiar sa primeasca sfaturi financiare de la acestia, o parte a lumii nu pare a realiza inca magnitudinea crizei financiare americane . Un exemplu concludent este cel al lui Harry Markopolos, fost sef la departamentul de investitii al Rampart Investment Management din Boston care, de noua ani incoace, a tot incercat sa explice ca Bernard L. Madoff (artizanul unei scheme piramidale) este un infractor. Performantele obtinute de investitiile lui Madoff erau nu doar improbabile, ci si imposibile din punct de vedere matematic.
Sistemul financiar american nici macar nu s-a clintit, in pofida faptului ca majoritatea bancherilor "seriosi" s-au ferit sa faca afaceri cu Madoff - semn ca "buba" sistemului financiar consta intr-o lipsa acuta a organismelor de control si o prezenta covarsitoare a lacomiei catorva indivizi .
S-a scris mult pe marginea uriaselor bonusuri primite de bancherii de pe Wall Street si efectul corupator al acestora. Catastrofa financiara americana a avut nevoie de prezenta catorva persoane importante, instalate in functii vitale, care sa sacrifice interesele colective pe termen lung pentru castigurile personale pe termen scurt.
De departe cea mai incredibila evolutie a crizei, la 18 luni de la inceputul ei, este faptul ca nimic nu s-a facut pana acum pentru a schimba premisele negative care au condus la cea mai spectaculoasa calamitate financiara din istorie .
In ultimul an, autoritatile americane au avut cel putin sapte strategii de salvare, care nu au salvat pe nimeni altcineva decat pe finantisti. Daca americanii tot trebuie sa cheltuiasca trilioane de dolari din banii contribuabililor, logic ar fi sa se concentreze mai putin pe institutiile falimentare aflate in varful sistemului financiar si mai mult pe indivizii de la baza .
In loc sa cumpere actiuni paguboase si sa garanteze afaceri care n-ar fi trebuit incheiate inca de la inceput, autoritatile americane ar face mai bine sa foloseasca banii pentru a repara sistemul de protectie sociala si pentru a transforma salvarea bancilor in salvarea proprietarilor.


Geoingineria ar putea salva planeta dar poate sa o si distruga
     media: 5.00 din 2 voturi

Omenirea are capacitatea, pentru prima data in istorie, de a controla clima pe Terra prin geoinginerie, insa acest joc s-ar putea intoarce impotriva noastra.In prezent o serie de noi tehnologii din domeniul geoingineriei ne pot permite sa evitam producerea unor schimbari climatice catastrofale, noteaza The Guardian. Si totusi folosirea acestor tehnologii ar putea avea o serie de consecinte devastatoare, poate mai grave decat catastrofele climatice pe care sunt concepute sa le evite. Spre exemplu astfel de tehnologii ar putea fi folosite drept arme in razboaie.Noile cercetari in domeniul impactului global al schimbarilor climatice au dus la o intelegere mai buna a sistemului complex care face ca aceasta planeta sa poata gazdui viata. Aceasta intelegere a sistemului delicat ce tine Terra in viata le permite oamenilor de stiinta sa dezvolte o serie de noi tehnici de modificare si control al climei, in scopul explicit de a stopa sau incetini efectele incalzirii globale.Una dintre aceste tehnici este cea a "insamantarii" oceanice cu fier. Planctonul are nevoie de Soare pentru energie, dar, la fel ca toate plantele, are nevoie de nutrienti pentru a se hrani. Cresterea concentratiei de fier din apa marina duce la o explozie de viata in randul organismelor care formeaza masa de plancton si care au potentialul absorbirii de CO2 din atmosfera. Cat de efectiva ar fi aceasta tehnica pentru viitorul apropiat ramane insa un subiect controversat pentru oamenii de stiinta.Cu ajutorul noilor tehnologii oamenii de stiinta pot obtine acelasi efect prin diferite cai. Conform specialistului in probleme de mediu James Lovelock, efectul de racire necesar ar putea fi obtinut prin incarcarea rezervoarelor avioanelor din cursele comerciale cu combustibili nerafinati, bogati in sulf. In schimb, alti cercetatori sunt de parere ca efecte mai bune ar putea fi obtinute prin lansarea in stratosfera a unor rachete cu sulf. In oricare dintre aceste situatii insa, posibilele efecte secundare ale folosirii acestei metode sunt ingrijoratoare. Substantele chimice din categoria sulfatilor au efecte destructive asupra stratului de ozon, iar o reducere a cantitatii de energie solara ce ajunge pe Terra ar putea afecta puternic cresterea si dezvoltarea plantelor , distrugand culturile agricole.Folosirea tehnicilor de geoinginerie pentru a controla fortele naturii ridica de asemenea si o serie de controverse de ordin etic. Fara indoiala ca abilitatea de a controla vremea si clima ar reprezenta una dintre cele mai remarcabile progrese din istoria umanitatii. Deocamdata nu exista un consens stiintific si politic international cu privire la circumstantele folosirii si consecintele aplicarii tehnicilor de geoinginerie.


E timpul incalzirii globale
     media: 5.00 din 2 voturi

Buruienile vor rezista incalzirii globale !
Buruienile sunt cunoscute ca fiind cele mai rezistente plante, dar acum ele au fost numite si marile castigatoare in fata incalzirii globale, deoarece schimbarile climatice nu reprezinta nici un pericol pentru ele. Cercetatorii autralieni au observat, in urma unui studiu, ca buruienile se numara printre putinele plante capabile sa se adapteze schimbarilor mediului, informeaza Earth Times."Deoarece habitatele se modifica din cauza schimbarilor climatice, speciile care vor supravietui sunt cele cu un ciclu scurt de viata, care se pot adapta si inmulti repede, caracteristicile buruienilor", a declarat botanistul Peter Watson, de la Botanic Gardens Trust.Watson a condus echipa care studiat peste 11.000 de specii de plante de pe sase continente. Acesta afirma ca o mare parte din plante se va pierde din cauza schimbarii habitatului.


Cum se prezinta singura Oana Zavoranu
     media: 5.00 din 2 voturi

Oana Zăvoranu (născută pe 16 iunie 1973) este o actriţă şi cântăreaţă româncă. Ea s-a născut în Bucureşti într-o familie care i-a oferit o copilărie extrem de fericită. A urmat liceul I. L. Cargiale după care a absolvit facultatea de Drept Titu Maiorescu din Bucureşti. Nu a avut un talent deosebit şi a simţit că avocatura nu este meseria potrivită ei. Întâmplător, în familia ei existau prieteni care aveau o strânsă legătură cu lumea televiziunii. La îndemnul lor a dat o probă ca orice tânără pentru un post de prezentator al unei emisiuni TVR2. Fără niciun fel de pile,norocul i-a surâs şi a câştigat proba devenind astfel prezentatoarea emisiunii "Vară pentru 2" în anul 2000.
Carieră în televiziune
Începutul fiind făcut, tot pe postul naţional TVR2,au urmat şi alte emisiuni live, simţindu-se extrem de confortabil în această postură. Au urmat alte prezentări pe TVR1, Festivalul "Cerbul de aur" etc. Norocul însă i-a surâs încă o data şi adevărata consacrare a venit în anul 2004,o dată cu câştigarea castingului pentru prima telenovelă românească "Numai iubirea" difuzată pe postul Acasă Tv şi a castingului pentru emisiunea "Corazon Latino" transmisă tot pe Acasă Tv. A urmat apoi rolul principal în telenovela "Păcatele Evei". În anul 2007 la postul de televiziune Romantica, a prezentat emisiunea "Preludiul".
Cariera în muzică
În anul 2007 a scos primul său album muzical intitulat "Mai bună ca niciodată" care a fost foarte bine primit de public. În vara lui 2007 a realizat primul videoclip la piesa "Carino". Discul "Mai bună ca niciodată" conţine următoarele piese:
· Carino
· Pusă pe fapte
· Ai, inimă
· Am găsit la tine dragostea
· Lumea mă iubeşte
· Cine te crezi
· Cu sufletul nu ştiu să mint
· Eu pot trişa
· Tu..
· Fantezia ta
· Sute de scrisori
· Numai tu
· I know
Păpuşa Oanei
În decembrie 2007, Oana a lansat "Păpuşa Oana Zavoranu ". Ea s-a gândit să lanseze această păpuşă în perioada sărbătorilor pentru a putea fi în casa celor care o iubesc cu adevărat, pentru a bucura cu adevărat toate fetiţele care o iubesc, care şi-au luat din ea un idol şi care,cu siguranţă vor fi fericite să aibă în casă păpuşa care o întruchipează. Ea este sigură că un cadou de la Mosu' cu "Păpuşa Oana" le va aduce bucurie în suflet. Ea îşi iubeşte şi îşi respectă fanii enorm. Ei îi dau putere să meargă înainte, ei o motivează pentru tot ceea ce face, are o satisfacţie imensă când vede cât de mult o iubesc aceşti oameni, şi pentru ei, este sigură, "Păpuşă Oana Zavoranu" va însemna mult.
Filmografie
· Păcatele Evei, serial TV - Eva Cernat (2005)
· Numai iubirea, serial TV - Andreea Damaschin (2004)
· Modigliani (2004)
· La bloc, serial TV (2002)
· 2005 - prezinta emisiunea "Corazon Latino" difuzată pe Acasă TV
Activitate politică
· În anul 2006 a fost propusă de catre Partidul România Mare - PRM, pentru postul - consilier de imagine al preşedintelui partidului, Corneliu Vadim Tudor .
· În Decembrie 2008 i s-a oferit sa candideze ca deputat de Bucureşti din partea Partidului România Mare


Diaspora Romana IV
     media: 5.00 din 1 vot

- AUSTRALIA -
AUSTRALIA
In Australia se afla aproximativ 50 000 de persoane originare din Romania, cifra care include, in afara de romani si etnicii maghiari, greci, evrei, germani, sarbi si croati proveniti din tara noastra. In cea mai mare parte acestia sunt concentrati in marile orase australiene: Sydney, Melbourne, Adelaide, Brisbane, Perth, New Castle etc.Primii romani au ajuns in Australia la sfarsitul secolului al XIX-lea, numarul lor crescand sensibil in perioada interbelica. Dupa al doilea razboi mondial , cei mai multi au provenit din lagarele de refugiati din Austria, Germania, Italia, Turcia si Grecia.Inainte de decembrie 1989, romanii au ajuns in Australia atat pe cai legale, cat si ilegale, indeosebi prin lagarele de imigrare. Dupa 1990, autoritatile australiene au initiat o campanie de atragere a tinerilor specialisti din Europa de Est, in Romania inregistrandu-se in acest context mai multe cereri de emigrare in aceasta tara.Evolutia situatiei politice din Romania a fost urmarita cu viu interes de comunitatea romana din Australia, reprezentanti ai acesteia participand la diversele intalniri organizate de conducerea statului roman cu diaspora romana.Romanii din Australia sunt organizati in asociatii, societati culturale sau sunt arondati unor biserici ortodoxe romane din marile metropole australiene.In cazul aplicarii politicii multiculturale (concept formulat in perioada 1972-1975 de guvernul condus Gough Whitlam) in randul celor 160 de grupuri etnice, autoritatile australiene au creat institutiile si infrastructura necesara. La nivel federal institutia care coordoneaza intreaga activitate in domeniul etnice si al imigrarii este Ministerul Imigrarii si Afacerilor Multiculturale („Department of Immigration and Multicultural Affairs”) - M.I.A.M. condus de un ministru numit de partidul de guvernamant. In fiecare stat functioneaza, de asemenea cate un minister care se ocupa de aceasta problematica numai la nivelul statului respectiv. Acestea sunt in conexiune directa cu ministerul federal reusindu-se astfel aplicarea unei politici unitare pe intreg teritoriul Australiei.La fiecare centru, pentru fiecare grup etnic, a fost creat un comitet coordonator numit „Steering Committee”, care este condus de un reprezentant al Ministerului Imigrarii si Afacerilor Multiculturale (M.I.A.M.) din statul respectiv si care este compus din toti sefii de asociatii si organizatii ale grupului etnic respectiv.Acest comitet se intruneste lunar discutand probleme legate de comunitatea etnica, se fac propuneri privind activitatile de viitor etc. Prin aceasta actiune autoritatile australiene cunosc in amanunt toate activitatile grupului etnic respectiv, preocuparile si framantarile sale. Informatiile se analizeaza si stocheaza pentru a se urmari evolutia comunitatii etnice in cauza. La nivel de stat, fiecare grup etnic mai important are una sau mai multe asociatii care desfasoara activitati de servicii in slujba comunitatii respective. Ele beneficiaza de fonduri de la guvernul fiecarui stat, care se aloca anual pe baza unui program de activitati pentru care se intocmeste un plan de cheltuieli si se aproba un buget. O atentie deosebita este acordata de autoritati mass-mediei cu profil etnic. Functie de posibilitati, comunitatile etnice pot tipari publicatii in limba proprie si pot avea emisiuni la posturile de radio si TV. In acest scop la dispozitia gruparilor etnice se afla postul national radio - TV S.B.S. („Special Broadcasting Services”) unde pot difuza emisiuni de conceptie proprie. Fondurile necesare functionarii acestui canal radio-TV sunt acoperite de la bugetul federal. Pe langa acest post national mai exista statii locale radio-TV care se autofinanteaza din donatii si reclame.„Multiculturalismul” in AustraliaAustralia este un stat federal constituit din 5 provincii si 2 teritorii, cu o populatie in componenta careia intra circa 160 de etnii. Numarul mare de indivizi de origine diferita se datoreaza, in principal, masivei imigrari de dupa cel de- al doilea razboi mondial, statisticile oficiale inregistrand in 1997 4,5 milioane de cetateni, a caror limba materna este alta decat engleza, reprezentand aproximativ 25% din populatia tarii. In deceniul al IX-lea s-a inregistrat numarul cel mai mare de imigranti (cca. 1,1 milioane de persoane), depasind astfel cu doua treimi nivelul acceptat de SUA si Canada, proces care s-a datorat, in principal, atitudinii permisive a guvernului de la Canberra, ce a pus in aplicare un program special de reunificare a familiilor, 70 % din cei sositi beneficiind de acesta, si a redus conditiile impuse pentru imigrare. Desi, din punct de vedere al sporului de populatie, acest fenomen a avut un impact deosebit, in plan economic statul s-a confruntat cu probleme majore, o mare parte din cei veniti neputandu-se integra in sistemul australian al pietei fortei de munca, semnificativ fiind faptul ca, la inceputul anilor '90, aproximativ 27% din imigrantii deceniului anterior traiau numai din ajutorul social acordat de guvern, situatie care a generat o presiune considerabila asupra bugetului, cu consecinte negative pentru datoria externa a tarii.Inca de la inceputul aparitiei fenomenului de imigrare, dupa constituirea statului federal, autoritatile australiene nu i-au definit pe noii veniti drept „minoritari”, ci „grupuri etnice”, notiune care s-a perpetuat in timp, indiferent de politicile succesive adoptate in aceasta problematica. Ignorand ca fiecare dintre aceste etnii a adus in Australia traditiile si obiceiurile proprii poporului din care provine, autoritatile australiene au incercat initial sa aplice o politica dura, de asimilare fortata, care nu a dat rezultatele scontate, datorita gradului mare de diversitate si conditiilor sociale si economice precare existente in prima jumatate a acestui secol. Pe de alta parte, distanta fata de tarile de provenienta, sentimentul izolarii si respingerea lor de catre populatia locala i-au determinat pe imigranti sa caute modalitati de a se intalni unii cu altii, sa-si construiasca lacasuri de cult, sa se organizeze in asociatii culturale si de ajutor si sa-si editeze propriile publicatii. Aceasta realitate si evolutia societatii au determinat treptat autoritatile sa acorde mai multa atentie si importanta procesului de integrare a imigrantilor. Astfel, in anul 1970, Malcom Fraser, prim-ministru din acea perioada, a introdus conceptul de „multiculturalism” pentru a defini adevarata structura a societatii australiene, abandonandu-se astfel oficial politica de asimilare aplicata pana atunci. Notiunea respectiva cuprinde un complex de mijloace si metode de actiune vizand coordonarea unei diversitati de interese catre un vector comun, in scopul fauririi unei societati in care sa fie integrate toate grupurile etnice. Raspunderea pentru aplicarea acestui program revenea atat grupurilor etnice, cat si Ministerului pentru Imigrare si Afaceri Multiculturale.O componenta importanta a programului respectiv o reprezinta „presa etnica” care cuprinde totalitatea publicatiilor in limba materna, engleza sau bilingve, editate de catre diferitele grupuri etnice din Australia, in scopul pastrarii caracteristicilor etnolingvistice si culturale.Importanta deosebita a acestor publicatii in domeniile social si cultural este determinata de obiectivele urmarite: facilitarea interactiunilor sociale; difuzarea unor informatii privind realizarile culturale inregistrate in tara de origine si in Australia; oferte de munca si alte facilitati privind posibilitatile de calificare in diverse profesii; accesul la diferite servicii sociale; mediatizarea evenimentelor de ordin social din cadrul grupului etnic respectiv sau al altor comunitati, precum si din intreaga societate australiana; acordarea de asistenta pentru integrarea rapida in societate a noilor veniti. Adesea revistele contin adevarate forumuri de dezbatere publica asupra principalelor probleme de politica interna si externa ale Australiei.Urmand evolutia sociala si transformarile din cadrul comunitatilor etnice, mai mult de 50% din publicatii au aparut in ultimii 10 ani, o treime dintre ele apartinand unor companii, 25% au coproprietari persoane fizice, iar restul sunt editate de diferite asociatii si organizatii ale comunitatilor. Situatia financiara a presei etnice este de cele mai multe ori precara, in prezent circa 25% din acestea supravietuind datorita publicarii, contra cost, a unor reclame si anunturi ale guvernului federal.Datorita lipsei de experienta si slabei pregatiri a redactorilor, multe din revistele respective sunt considerate de catre specialistii autohtoni ca lipsite de continut, deoarece se refera mai mult la propriile traditii si in consecinta masa larga a societatii australiene nu este interesata sa le achizitioneze. La nivelul grupurilor etnice insa, se apreciaza ca este mai putin importanta calitatea stilistica a acestora, mult mai relevant fiind rolul lor in mentinerea si cultivarea identitatii etnolingvistice proprii.Pentru a asigura stabilitatea si a evita aparitia unor conflicte sociale, guvernul monitorizeaza presa etnica si intervine deseori pentru corectarea, dirijarea sau sprijinirea ei financiara. In acest sens Ministerul Imigrarii si pentru Afaceri Multiculturale initiaza periodic studii sociologice asupra principalelor 100 de publicatii etnice, concluziile acestora fiind folosite pentru stabilirea unor noi directii de actiune, iar acolo unde sunt constatate anumite tendinte de polarizare a atentiei editorilor spre probleme de interes pentru autoritati, se intervine „mascat” sub forma acordarii unei asistente de specialitate.Motivatia oficiala invocata de autoritati pentru efectuarea unor astfel de analize o constituie realizarea unei intrepatrunderi intre interesele sociale specifice grupurilor etnice si cele ale intregii societati, precum si ale politicii guvernului, evidentiindu-se rolul presei etnice in stabilirea unei legaturi intre diferitele sectoare sociale, intre stat si cetateni, precum si diferitele comunitati si populatia majoritara.Desi este realizat sub o forma aparent democratica, in realitate controlul guvernului se transforma intr-o supraveghere si dirijare stricta, cu caracter politic, ce urmareste asimilarea treptata a grupurilor etnice.In cadrul programului „multicultural”, de integrare a grupurilor etnice in societatea australiana, la initiativa guvernului si cu sprijinul comunitatilor si al marilor companii a fost elaborat proiectul „Piata Multiculturala”, in care sunt cuprinse domeniile comunicarii, marketingului si reclamei. Astfel, a fost constituita o „retea de consultari bilingve”, in engleza si limbile materne ale principalelor grupuri etnice, destinata sa acorde asistenta companiilor, organizatiilor guvernamentale si neguvernamentale interesate de dezvoltarea legaturilor cu aceste categorii de populatie. Cu toate ca activitatea guvernului in problema grupurilor etnice a fost apreciata de specialisti, conducand la o accelerare a procesului de integrare a comunitatilor in societatea australiana, eforturile de subventie si consecintele acestora asupra unor ramuri economice au determinat luarea unor pozitii opuse politicii statului privind imigrantii. Astfel, in 1994, un grup de cercetatori in domeniul etnic si social atragea atentia autoritatilor asupra acestui fenomen, sustinandu-se ideea reducerii la 50.000 a numarului de imigranti acceptati anual. In acelasi timp se solicita reconsiderarea si reformularea programelor pentru sprijinirea comunitatilor etnice, deja constituite sau in curs de formare, in scopul reducerii cheltuielilor uriase necesare aplicarii acestora. La grupul respectiv au aderat ulterior si alte personalitati din domenii legate de aceasta problema, care au incercat sa demonstreze ca notiunea de „multiculturalism” este depasita de evolutia sociala. Reprezentantii organizatiilor etnice au atacat foarte dur aceste tendinte, acuzandu-i pe promotorii lor de rasism si incalcare a drepturilor omului.In 1995, in timpul guvernarii laburiste, Biroul pentru cercetari in domeniul imigrarii, multiculturalismului si populatiei, de pe langa Ministerul Imigrarii, a elaborat un studiu autorizat prin care a prezentat guvernului concluzii aproape similare cu cele ale grupului de specialisti mentionat anterior.Astfel, se aprecia ca, o perioada de timp, „multiculturalismul” a avut un efect benefic asupra dezvoltarii societatii australiene, cand imigrantii au putut sa se integreze rapid si sa-si aduca o contributie insemnata la constituirea unor relatii democratice. Dupa anul 1990, insa, situatia a inceput sa se schimbe, economia precara a unor state asiatice generand o imigrare masiva, iar persoanele respective, prin traditiile, cultura si obiceiurile lor total diferite de cele ale europenilor au condus la crearea unor blocuri compacte, foarte greu de patruns cu metodele rafinate ale „multiculturalismului”.In aceste conditii, pentru autoritatile australiene devine tot mai evidenta necesitatea reformularii notiunii respective sau chiar inlocuirea acesteia cu un alt program care sa corespunda etapei actuale de dezvoltare a societatii.


Diaspora Romana III
     media: 5.00 din 2 voturi

- AMERICA DE SUD -
ARGENTINA
In Argentina sunt stabilite cca. 10 000 persoane de origine romana , majoritatea fiind concentrate in Buenos-Aires, iar in grupuri mai mici in Mendoza, La Plata, Cordoba si Rosario.Mare parte dintre ei, dispun de o pregatire profesionala superioara, fiind ingineri, profesori, istorici, comercianti, care ocupa pozitii relevante in viata economica si politica din Argentina.In marea lor majoritate, acestia participa la actiunile vizand promovarea traditiilor nationale, culturale si istorice.Din punct de vedere social-politic, emigratia romana din Argentina este impartita in 2 categorii: emigratia economica (stabilita inaintea primului razboi mondial si in perioada interbelica) si emigratia politica (venita la sfarsitul celui de- al doilea razboi mondial , in momentul instaurarii dictaturii comuniste in Romania.)
BRAZILIA
In Brazilia, primele concentrari de romani au aparut in perioada interbelica, in special in zonele Rio de Janeiro si Sao Paulo, alcatuind emigratia economica. Incepand cu anul 1960, in Brazilia s-au stabilit, prin casatorie, reintregiri de familie etc., un numar relativ mare de persoane, in general tineri, cu pregatire superioara in diverse domenii, care s-au integrat in viata sociala si economica. Datorita faptului ca in momentul stabilirii in Brazilia, majoritatea emigrantilor romani erau persoane tinere, descendentii lor sunt in general, educati in spiritul si traditiile acestei tari. In preajma aniversarii unor momente semnificative din istoria poporului nostru, in cadrul comunitatilor romanesti din Brasilia, Rio de Janeiro si Sao Paulo s-au organizat actiuni constand din gale de filme, vernisajul unor expozitii de arta etc., care s-au bucurat de audienta in randul participantilor si au fost reflectate corespunzator in mass-media locala.La ora actuala sunt estimati cca. 1 300-1 400 de romani si originari romani, concentrati in Sao Paulo, Rio de Janeiro, Curitiba, Porto Alegre si Belo Horizonte. Exista un numar semnificativ de institute si societati romano-braziliene, acestia fiind recunoscuti ca iubitori ai culturii si spiritualitatii romanesti.
PERU
Diaspora romana din Peru s-a constituit prin emigrari, care au avut loc in special pana in 1970 si prin casatorii mixte. Conform unor date statistice din 1987, numarul persoanelor care formeaza colonia romana era de aproximativ 100.
VENEZUELA
Diaspora romana din Venezuela este formata din aproximativ 10 000-12 000 de persoane, avand ramificatii in cele mai diverse cercuri financiare si comerciale din aceasta tara. Se observa activitatea unor nuclee de originari romani in special la Puerto la Cruz, Maracaibo, Maracay si Puerto Ordaz. In Caracas, dupa statisticile oficiale, se afla in jur de 400 de emigranti originari din Romania, grupati in jurul "Casei Romane". In anul 1996, in luna iunie, la Caracas urma sa fie sfintita o biserica, executata in Romania, dupa modelul bisericilor traditionale de lemn din Maramures.
COLUMBIAIn Columbia traiesc in prezent cca. 40 de persoane de origine romana, stabilite in aceasta tara dupa anul 1970, in general, prin casatorie cu cetateni columbieni care si-au efectuat studiile superioare in Romania.Aceste persoane, in majoritatea lor, nu dispun inca de o situatie materiala deosebita si pozitii importante in structurile de putere si administrative columbiene. Ca o caracteristica a diasporei romane din Columbia este participarea constanta a membrilor acestora la actiunile culturale dedicate Romaniei, organizate sub egida "Asociatiei de Prietenie Romano - Columbiana".Aceasta asociatie este condusa din 1993, de Simona Prepelita de Diaz Rincon (presedinte) si Gabriela Bocanete de Ullca (secretar).


Diaspora Romana II
     media: 5.00 din 1 vot

STATELE UNITE ALE AMERICII
Statisticile oficiale nord-americane au inregistrat pentru prima data in 1881, 11 emigranti din teritoriile romanesti. In prezent se estimeaza ca in SUA traiesc peste 1 milion de americani de origine romana. Cea mai mare concentrare a originarilor din Romania se afla in orasele din nord-estul SUA - in statele Ohio, Indiana, Michigan, Illinois, Pennsylvania si la New York.Organizarea institutionala a romanilor din America a constituit una din formele importante de conservare si afirmare a identitatii lor etnice, lingvistice, culturale si religioase.Alaturi de societati infiintate in primele decenii ale secolului nostru, au fost create asociatii si fundatii in diferite zone ale SUA care au pastrat vie spiritualitatea romaneasca in randul romanilor stabiliti pe pamantul american. Multe dintre acestea au stabilit si mentin legaturi stranse cu institutii similare din tara, au organizat biblioteci, colectii permanente, expozitii si muzee de arta romaneasca.Publicistica constituie un element esential de prezervare a limbii si etnicitatii romanilor din SUA, de perpetuare a traditiilor istorice, de cultura si civilizatie romaneasca. Tot mai multe emisiuni in limba romana se difuzeaza prin intermediul posturilor de radio si televiziune din Statele Unite. La New York si Los Angeles functioneaza posturi de televiziune conduse de romani sau originari romani stabiliti in SUA.Un rol deosebit de important in conservarea identitatii romanilor din SUA il are si Biserica Ortodoxa Romana . Inca din 1929 romanii ortodocsi din Statele Unite si Canada au infiintat "Episcopia Misionara", ridicata la rangul de Arhiepiscopie in 1974.In prezent asistenta religioasa este asigurata de preoti si diaconi romani in majoritatea lacasurilor de cult, avand biserici si case parohiale proprii. In afara acordarii asistentei religioase credinciosilor, Parohia desfasoara o sustinuta activitate culturala, organizand expozitii, spectacole, gale de filme, reuniuni folclorice. Arhiepiscopia editeaza almanahul anual "Credinta" si ziarul trimestrial cu acelasi nume.In cadrul diasporei romane din America de nord s-au afirmat valorosi oameni de stiinta, filozofi, literati, maestri ai artei interpretative muzicale, profesori universitari , artisti plastici, publicisti etc. Mentionam printre acestia pe profesorii Emil Palade, distins cu premiul Nobel in 1974 pentru descoperiri in domeniul organizarii structurale si functionale a celulei, Emanuel Mardingher, prof. univ. Radu Florescu, istoricul George Ursu, prof. univ.Stephen Fischer-Galati, Anghel Rugina, prof. univ. Maria Manoliu Manea, prof. Virgil Nemoianu, prof. Matei Calinescu, prof. Toma Pavel, etc.Comunitatea romana din S.U.A. reprezinta, dupa standardele americane, un grup etnic de marime mijlocie. Conform datelor statistice ale recensamintelor din S.U.A., aproape 400 000 de cetateni americani se declara de origine romana, plasand comunitatea romana pe locul al 20-lea, ca marime, in randul celor 71 de grupuri etnice de origine europeana recunoscute oficial. Numarul romanilor care traiesc in S.U.A. este, insa, mult mai mare, tinand seama de faptul ca multi dintre ei nu isi declara originea, fluxul de imigrari continua, iar multi dintre cei stabiliti in S.U.A. nu au dobandit cetatenia americana.Cea mai mare grupare de comunitati romanesti, numarand fiecare cateva zeci de mii de persoane, se afla statele din nord-este - New York, New Jersey, Pensylvania, Ohio, Michigan, Illinois, zone de destinatie ale primelor valuri de imigranti romani, incepand cu sfarsitul secolului al XIX-lea. California si Florida, destinatii mai recente de imigrare a celor veniti din Romania si de reasezare a unor romani americani din valurile anterioare de imigrare, cunosc o dinamica aparte a comunitatii romano-americane, ajungand sa se plaseze pe locurile doi si dupa New York, in privinta numarului de membri. In ultimii ani, s-au constituit comunitati romanesti care se afla intr-un proces de consolidare si de crestere numerica, in state precum Oregon, Washington. Georgia, Texas, Arizona. In fapt, comunitati romanesti exista in toate statele S.U.A., chiar daca, in unele cazuri, de dimensiuni foarte mici.Pe langa comunitatile romanesti constituite ca atare, grupate in jurul unor biserici proprii, exista mici grupuri de romani, alcatuite din cateva familii, care frecventeaza o biserica apartinand altei etnii. Exista, de asemenea, americani de origine romana care traiesc izolati de orice comunitate romaneasca, fie din ratiuni subiective (nu doresc sa intretina legaturi cu membrii comunitatii din zona), fie din motive obiective (traiesc in zone in care nu exista alti romani).Un alt segment important al comunitatii romane din S.U.A., care se suprapune atat comunitatilor constituite, cat si categoriei celor care traiesc izolati de comunitate, este reprezentat de sutele de profesori si studenti romani sau de origine romana care isi desfasoara activitatea in universitati din aproape toate statele S.U.A.Gradul de coeziune al comunitatii romano-americane este, in general, redus. Foarte frecvent, orice initiativa sau actiune a unei persoane sau a unui grup de persoane este intampinata cu rezerve, printr-o atitudine marcata de divergentele si rivalitatile personale intre membrii comunitatii, suspiciunile reciproce, veleitatile si ambitiile unor lideri de organizatii locale sau cu aspiratii nationale. Exista, insa unele comunitati locale (Cleveland, Detroit, Chicago) in cadrul carora se manifesta o anumita coeziune, ele reusind sa se mobilizeze si sa antreneze un numar semnificativ de membri, in special in cadrul unor manifestari cu caracter cultural, de pastrare a obiceiurilor si traditiilor romanesti. Recent infiintatul Centru Cultural Romanesc, initiativa privata a Societatii Center Focus Publishing, casa de editura care tipareste si singurul anuar al intreprinzatorilor romani din America, dupa cunostintele noastre singura lucrare de acest gen a comunitatilor romanesti din lume, condusa de inimosul Steven Bonica. Acesta a initiat si o campanie de lobby pentru integrarea Romaniei in structurile NATO, prin relatiile sale personale facand cunoscute oamenilor politici americani, cultura si spiritualitatea romaneasca. Din cate cunoastem este una din putinele initiative private de acest gen. De referinta sunt si paginile web: www.romanian-american.net, www.centerfocus.org, ale acestei societati.Viata comunitatilor romanesti se desfasoara, cu preponderenta, in jurul bisericilor, unde se manifesta autoritatea morala si spirituala a preotului, credinta comuna constituie elementul de coeziune, iar problemele financiar-administrative, care trebuie rezolvate pentru functionarea institutiei, sunt privite cu responsabilitate. Sunt remarcabile eforturile unor comunitati care, pe masura ce se incheaga si se constituie in noi parohii romanesti, se mobilizeaza pentru construirea unei biserici, sau eforturile comunitatilor mai vechi care, la un moment dat, simt nevoia construirii unei noi biserici. Nu lipsesc, insa. Nici aici disensiunile si sciziunile, existand cazuri de divizari ale unor parohii, separari si constituiri de noi parohii numai datorita neintelegerilor dintre credinciosi. Nu este lipsita de relevanta, din acest punct de vedere, existenta, in S.U.A., a doua episcopate ortodoxe romanesti.Participarea romanilor americani la viata sociala si politica a S.U.A., precum si la actiuni de sustinere a intereselor comunitatii lor sau ale tarii de origine este, in general, lipsita de pregnanta. Sunt foarte rare cazurile in care membri ai comunitatilor romane s-au afirmat, cu succes, in viata politica locala, acestia fiind, cu regularitate, reprezentantii generatiilor mai vechi. A existat un primar de origine romana al orasului Indiana Harbor, Walter Jeorse. Unul dintre primarii orasului Cleveland, Ralph Locher, era nascut in Romania, dar din parinti americani. George Dobrea a fost presedintele Consiliului pentru Educatie din Cleveland, iar Eugen Raica este, in prezent, director al Agentiei pentru Dezvoltare Urbana din statul Michigan.Cu atat mai dificila a fost ascensiunea in cercurile politice la scara nationala a unor americani de origine romana, cum ar fi cazul lui Martin Hoke, fost membru in Camera Reprezentantilor a Congresului S.U.A. pentru statul Ohio, a carui mama era nascuta in Romania.Activismul redus al romanilor americani si-a pus amprenta si asupra capacitatii lor de a intreprinde actiuni eficiente pentru sustinerea propriilor interese sau a intereselor tarii lor de origine. Romanii americani au reusit, totusi, sa isi asume, in diferite etape istorice, un rol in sustinerea intereselor Romaniei, dar actiunile lor de lobby nu au fost consecvente si nu au avut decat rareori un efect important. In anumite perioade, din cauze obiective, presiunile romanilor americani asupra cercurilor politice americane s-au indreptat chiar impotriva tarii de origine.In general, romanii americani care intra in afaceri se limiteaza la activitati de amploare redusa, orientate cu precadere spre servicii destinate membrilor comunitatii - magazine si restaurante cu specific romanesc, agentii imobiliare, de transport sau de expediere a coletelor in Romania, medicina, avocatura etc. In ultima vreme, se remarca, totusi, din ce in ce mai mult, prezenta unor specialisti de origine romana in functii importante, in cadrul unor mari companii americane.Exista un numar important de organizatii romanesti locale cu profil cultural, care isi propun sa contribuie la pastrarea identitatii membrilor comunitatii romane prin organizarea de evenimente cultural-artistice. Astfel de centre sau asociatii culturale isi desfasoara activitatea in zone de concentrare a romanilor americani cum sunt New York, Cleveland, Chicago, Los Angeles, San Francisco, Seattle, Atlanta, Florida. Activitatea lor este inegala si se datoreaza, de regula, pasiunii si devotamentului unui grup foarte restrans de persoane, iar frecventa evenimentelor organizate variaza foarte multe. Unele dintre ele au infiintat ansambluri folclorice, mici muzee de arta populara si istorie a comunitatii locale. Deseori, ele participa la evenimente multietnice locale. In multe cazuri, insa, in jurul lor se dezvolta sentimente de invidie si rivalitati personale, obstructionari si actiuni de discreditare din partea unor membrii ai comunitatii.Un alt tip de organizatii locale, care isi propun un caracter de reprezentare al comunitatilor din anumite zone, il constituie asociatiile de tipul celor infiintate in Chicago (The Romanian American Association of Atlanta)sau in San Antonio (The Romanians of Texas Association). Din pacate, activitatea lor este mai mult veleitara, departe de activismul altor comunitati etnice, caracterizandu-se prin inconsecventa, amploare redusa si formalism.Consiliul Romano-American, din sudul Californiei, cu participarea tuturor bisericilor romanesti, indiferent de confesiune, pare sa se apropie cel mai mult de tipul de organizatie reprezentativa a romanilor dintr-o anumita zona a S.U.A., prin activismul liderilor si ambitia obiectivelor propuse.Organizatiile profesionale ale romanilor americani - Romanian Medical Society, Romanian American Lawyers’ Association, Asociatia Generala a Inginerilor Romano-Americani - pot fi considerate organizatii locale, intrucat ele grupeaza un numar restrans de membri dintr-o anumita zona a S.U.A.Printre cele mai proeminente asociatii profesionale se numara Academia Romano-Americana de Arte si Stiinte (A.R.A.) si Societatea pentru Studii Romanesti (S.R.S.), care grupeaza membri de elita ai lumii academice din Romania si S.U.A. Preocuparile A.R.A. si S.R.S. tind, insa, sa aiba un caracter conceptual teoretic, mai putin sau deloc orientat spre realizarea unor activitati de lobby direct in S.U.A. Dar fiecare dintre cele doua organizatii are capacitatea de a contribui la formarea, in S.U.A., a unei opinii privind evolutiile din Romania.Exista si cateva organizatii ale unor grupuri etnice originare din Romania, ai caror membru sunt, de asemenea, grupati intr-o zona restransa sau intr-o anumita localitate. The Alliance of Transylvanian Saxons este organizatia societatilor de tip fraternal ale germanilor originari din Romania, care grupeaza un numar de 27 de societati din statele din Mid West. Ziarul sau, „Volksblatt”, reflecta viata acestei comunitati care pastreaza legatura cu tara prin actiuni de ajutorare ale comunitatilor din zonele locuite de minoritatea germana din Romania. Congress of Macedo-Romanian Culture reprezinta un mic grup de macedo-romani din statul Connecticut, care se raporteaza cu mandrie la Romania, tara lor de origine si organizeaza activitati cu caracter cultural in Bridgeport.Evreii americani de origine romana constituie grupul cu cea mai mare proportie de reusite individuale in viata politica sau in lumea afacerilor. O mare parte dintre evreii americani proveniti din Romania sunt atasati sentimental de Romania, iar unii dintre acestia incearca sa acorde sprijin tarii de origine, in mod individual. Afirmarea unei asociatii a evreilor americani proveniti din Romania nu s-a realizat inca, din cauza campaniei evreilor care acuza nerecunoasterea de catre Romania a Holocaustului din Basarabia, a problemelor privind restituirea proprietatilor si a unor acuzatii - sporadice, dar puternice - privind antisemitismul in Romania.Organizatiile nationale:La nivel national, cea mai veche organizatie a romanilor americani, Uniunea si Liga Societatilor Romane din America, grupeaza un numar de 32 de societati fraternale din 15 state. Activitatea acestor societati este insa in declin, fiind orientata cu precadere catre organizarea de evenimente cultural-etnice si, din ce in ce mai rar, catre implicarea ceva mai activa in viata social multietnica a localitatilor lor.Componenta lor este imbatraniti, numarul membrilor lor scade continuu, din ce in ce mai putini reprezentanti ai noilor generatii (in fapt, membri ai acelorasi familii) manifestand interes pentru continuarea acestui tip de implicare comunitara.Segmentul de comunitate ce alcatuieste componenta Uniunii si ligii este din ce in ce mai mult afectat de „americanizare” si manifesta un interes scazut pentru problemele romanesti. In prezent, activismul organizatiei se datoreaza, in principal, unui grup restrans de persoane care persevereaza in cultivarea relatiilor cu cercurile politice din Ohio si Michigan si reuseste sa impuna atentiei acestora unele actiuni in sprijinul intereselor Romaniei (clauza natiunii celei mai favorizate, aderarea la N.A.T.O., cazul Ilascu). Ziarul Uniunii si Ligii, „America”, continua sa reprezinte o voce romaneasca (desi este scris mai mult in limba engleza), bucurandu-se de prestigiul celor peste 90 de ani de aparitie neintrerupta. Editarea lui este mai mult rodul efortului personal al domnului Petre Lucaci, care i s-a dedicat mai bine de 40 de ani.O organizatie creata recent, mai moderna si cu obiective, cel putin in intentie, mai apropiate de conceptul american de lobby este Congress of Romanian Americams (C.O.R.A.). Infiintata in anul 1990, la sugestia lui Richard Schifter - in acel moment asistent al secretarului de stat al S.U.A. - si a congresmenului Frank Wolf, care a insistat asupra necesitatii unirii organizatiilor romanilor americani intr-un comitet de actiune reprezentativ, C.O.R.A. a reunit, initial, reprezentanti ai Episcopatului Ortodox Roman, ai Arhidiocezei Misionare Romane si al Diocezei Greco-Catolice Romane.C.O.R.A. organizeaza, anual, la Washington, intalniri ale membrilor organizatiei, in cadrul carora sunt dezbatute probleme legate de evolutiile din Romania, implicatiile acestora asupra relatiilor comunitatii romano-americane cu tara de origine si modalitati de sustinere a intereselor Romaniei in fata Administratiei si a Congresului S.U.A. Prin presedintele organizatiei, Armand Scala, care locuieste in zona Washington si poate mentine legatura cu reprezentantii cercurilor politice din capitala, C.O.R.A. reuseste, intr-o anumita masura, sa prezinte factorilor politici americani pozitia unui segment important al comunitatii romane din S.U.A., inclusiv in ce priveste sprijinul pentru Romania.Organizatia are, insa. Unele slabiciuni care ii afecteaza eficienta. Modul selectiv in care are loc inscrierea in C.O.R.A., pe baza unei contributii financiare, restrange accesul multor romani americani la organizatie si ii diminueaza sansele de a deveni o organizatie reprezentativa. Contestarea caracterului de reprezentativitate al organizatiei si, mai ales, al presedintelui acesteia, de catre alte organizatii sau reprezentanti ai comunitatii face ca aspiratia C.O.R.A. de a deveni o organizatie a tuturor celorlalte organizatii romanesti din S.U.A. sa fie nerealista. Pe langa aceasta, organizatia este nevoita, uneori, sa se plieze la unele pozitii adoptate in cadrul Coalitiei Est-Europene (asociatie a organizatiilor grupurilor etnice central si est-europene, unde C.O.R.S. reprezinta comunitatea romano-americana), care nu corespund intotdeauna intereselor specifice ale Romaniei.Organizatiile ce isi desfasoara activitatea prin Internet:In ultima vreme, simultan cu dezvoltarea comunicarii prin reteaua Internet, s-au infiintat o serie de organizatii de tip nou, care utilizeaza acest mijloc de stabilire a unor legaturi cu ajutorul calculatorului. Potentialul lor de lobby este foarte important, intrucat toate institutiile politice americane au adrese e-mail, prin care pot fi contactate si prin care li se pot transmite opinii, proteste, pozitii individuale sau de grup in legatura cu anumite probleme de competenta acestor institutii.Grupuri de romani din America si din alte tari (in primul rand Canada) au creat, la randul lor, astfel de organizatii - Romanian Lobby, Diaspora Romana - care isi propun sa sustina interesele Romaniei, in principal aderarea la N.A.T.O. Organizatia Diaspora Romana actioneaza, insa, si ca un lobby american traditional, angajand o firma de specialitate din Washington.a gradului ridicat de coeziune al comunitatilor parohiale, numarului si repartizarii lor in teritoriu, organizarii bine structurate la nivel national. Actiunile de lobby nu constituie, desigur, obiectivul lor principal, dar exista o disponibilitate reala in aceasta directie. Sunt relevante, in acest sens, participarea celor doua Episcopate ortodoxe la activitatea C.O.R.A. si implicarea unui numar mare de biserici romanesti din S.U.A., apartinand tuturor cultelor, in campania pentru aderarea Romaniei la N.A.T.O.Religia are un rol foarte important in societatea americana, iar ecleziastii se bucura de influenta, respect si acces la factorii politici de decizie.Numarul statelor in care exista biserici ale romanilor americani se ridica la 27, ceea ce face, teoretic, ca un lobby coordonat al bisericilor romanesti sa aiba capacitatea de a influenta un numar majoritar de membri ai Congresului S.U.A., inclusiv 54 de senatori. O problema esentiala, dar nu insurmontabila, ramane realizarea unitatii de actiune a organizatiilor religioase ale romanilor americani.Organizatiile religioase romanesti se pot constitui in grupuri de presiune si pot actiona sectorial, chiar in absenta unei unitati interconfesionale. Bisericile ortodoxe, prin cele doua Episcopate, reprezinta 50-60% dintre americanii de origine romana, deci pot vorbi in numele unui numar important de cetateni americani. Dioceza Greco-Catolica si bisericile membre pot exercita influenta asupra segmentului de factori politici catolici din S.U.A. si pot antrena sprijinul Bisericii Catolice din aceasta tara, deosebit de puternica. Asociatia Baptista Romana si Asociatia Bisericilor Penticostale Romane pot actiona asupra segmentului majoritar neoprotestant reprezentat de Congresul si Administratia S.U.A. Forta de persuasiune a asociatiilor neoprotestante este sporita de legaturile stranse ale acestora cu asociatiile de care tin la nivel national.Trebuie mentionata, insa, sensibilitatea manifestata de membrii bisericilor greco-catolice si neoprotestante romane din S.U.A. fata de orice problema perpetuata sau nou aparuta in relatia dintre bisericile corespondente din Romania si Biserica Ortodoxa Romana majoritara, statul roman sau opinia publica din tara noastra. Orice astfel de problema afecteaza, instantaneu, pe romanii greco-catolici sau neoprotestanti din S.U.A., importanta ei este de multe ori amplificata, iar potentialul de lobby pro-roman se intoarce, in astfel de situatii, impotriva Romaniei.


Diaspora Romana I
     media: 5.00 din 1 vot

- AMERICA DE NORD –
CANADA
Primii emigranti romani si-au facut aparitia in Canada intre 1882 si 1918. In marea lor majoritate emigrantii erau muncitori agricoli, care au lucrat la inceput la constructia de cai ferate si in agricultura.Al doilea val poate fi considerat cel de dupa primul razboi mondial pana in 1929, nefiind foarte consistent. Acesta a cuprins rude si prieteni ai celor deja stabiliti in Canada, unii dintre ei reusind sa obtina slujbe in comert sau in profesii care le-au permis accesul in randul clasei de mijloc.Al treilea val este consemnat la sfarsitul celui de- al doilea razboi mondial , pana in anul 1955. Motivele emigrarii au fost, in principal, de ordin politic.Al patrulea val poate fi apreciat ca fiind in perioada anilor ’70 si ’80, multi dintre emigranti avand o buna pregatire profesionala . Conform statisticilor oficiale canadiene, in 1986 erau inregistrati peste 60 000 de romani - canadieni (origine unica sau multipla). Potrivit oficialilor de la „Imigration Canada”, dupa 1990 circa 3 000 de romani, mai ales tineri, s-au stabilit, anual, in Canada (tara care incurajeaza multiculturalismul etnic/emigratia, prin intermediul Ministerului Federal al Emigratiei si Cetateniei, reprezentat si la nivel provincial)Daca primul si al doilea val cuprindeau mai ales tarani veniti din Transilvania, Bucovina si Dobrogea, ultimele reunesc romani de diverse profesii din intreaga tara.In prezent, in Canada traiesc peste 100 000 de romani si originari din Romania, potrivit unor surse neoficiale. Cei mai multi dintre etnicii romani se afla in provinciile Ontario, Quebec, Alberta, Saskatchewan, British Columbia si Manitoba. Orasele cele mai populate de romani sunt: Toronto, Montreal, Kitchener, Windsor, Vancouver, Edmonton si Hamilton.Caracteristica principala a noilor veniti dupa 1990 este diversitatea de varste si profesii, cele mai multe intelectuale, dar si unele legate de diferite meserii. Cauzele invocate sunt de ordin economic, dublate uneori si de motivatii de ordin politic.Exista, in prezent, in Canada numeroase personalitati stiintifice de origine romana. In provincia Quebec sunt, de exemplu, 116 profesori universitari intre care si Nicolae Mateescu-Matte (membru de onoare al Academiei Romane).Comparativ cu alte etnii din Canada, emigratia de origine romana nu este compacta si foarte bine organizata, are o structura amorfa si ocupa pozitii economice, politice si sociale relativ modeste.In cadrul comunitatii exista o mare diversitatea de opinii si atitudini fata de Romania, unii mentinandu-se, insa, pe pozitii conservatoare, avand retineri si resentimente.Exista o preocupare crescanda pentru recuperarea proprietatilor din tara, desi multi dintre emigranti nu au facut, inca, vreun demers legal in acest sens si nu sunt, in general, la curent cu legislatia romana in acest domeniu.Se remarca, de asemenea, o valorificare insuficienta a posibilitatilor de cooperare cu operatori economici din Romania.Daca generatia veche a reusit sa se grupeze in special in jurul bisericilor (care, din pacate, apartin inca de episcopii diferite), noi emigranti, desi au o pregatire profesionala superioara, se confrunta cu greutatile inceputului vietii in Canada si nu reusesc sa constituie asociatii puternice (intervin si considerente financiare).Organizatiile diasporei romane actioneaza pentru pastrarea traditiilor culturale si spirituale, afirmarea valorilor romanesti in Canada, strangerea relatiilor cu patria de origine. Intre acestea mentionam: Federatia Asociatiilor Romanilor din Canada, Asociatia Romanilor Canadieni din Ontario, Societatea „Graiul Romanesc” din Windsor, Clubul „Mihai Eminescu” din Regina, Asociatia Sasilor Transilvaneni, Asociatia folclorica „Balada” din Edmonton, Societatea „George Enescu” din Montreal, “Campul Romanesc” de la Hamilton, s.a.m.d.In ceea ce priveste activitatea editoriala, intre publicatiile in limba romana, mai importante sunt „Cuvantul Romanesc”, revista „Miorita”, jurnalul „TEC Canada”, ziarul „Pulsul Romanesc”, postul de radio „Miorita”, posturile TV „Tele Romanie” (Montreal) si „Tele Romania” (Vancouver).Pe plan confesional, majoritatea romanilor din Canada sunt crestini ortodocsi. Una dintre cele mai vechi biserici romanesti din Canada (si din America de Nord) se afla la Regina, fiind construita in 1902. Dupa primul razboi mondial s-au construit biserici romanesti in Alberta, Saskatchewan si Monitoba. In ultimul timp s-au construit parohii noi pe coasta de est a Canadei, la Ottawa, si pe coasta de vest, la Vancouver. Singura catedrala romaneasca din Canada se gaseste la Windsor.Cele trei biserici ortodoxe din Montreal sunt subordonate unor mitropolii diferite: Biserica „Buna Vestire” este subordonata Mitropoliei Ortodoxe Ruse din afara (Mitropolitul Vitalie), biserica „ Ioan Botezatorul ” il recunoaste pe Mitropolitul Victorin (alaturi de alte 32 de biserici din S.U.A. si Canada), iar Misiunea Ortodoxa din America - pe episcopul Nathaniel (impreuna cu alte 58 de biserici si 24 de misiuni ortodoxe romane din S.U.A. si Canada).O serie de personalitati marcante ale comunitatii romanesti din Canada au vizitat Romania, intre care: profesor universitar Nicolae Mateescu-Matte, Ionela Manolescu - scriitor, Ion Taranu - fost presedinte al Federatiei Asociatiilor Romanilor din Canada, dirijorul Remus Tzincoca, etc.


Diaspora Romana V
     media: 5.00 din 3 voturi

- EUROPA -
AUSTRIA
Comunitatea romana din Austria numara peste 23 000 de persoane organizati in asociatii. Un liant al comunitatii romane il constituie Comunitatea Ortodoxa si Parohia Romana din Viena, precum si cea din Salzburg.In randul diasporei romane din Austria se numara personalitati de prestigiu: Ioan Holender, directorul Operei de Stat din Viena, prof. Ana-Maria Altman, dipl. ing. Silvia Brandstatter, artistul Teodor Ciurdea, prof. univ. Leonora Geanta, Luminita Nielsen, om de afaceri, familia medicilor Savulescu, Fritz Frank, actorul Dinu Dumitrescu, scriitorul Amos Chitta etc.NR. ROMANI potrivit Ambasadei Romaniei – 30 000.BELGIAProcesul de constituire a emigratiei romanesti din Belgia a inceput in contextul social politic al celui de-al doilea razboi mondial. Se apreciaza ca diaspora romana din Belgia numara, inainte de 1990, cca 700 de persoane. Imigrantii romani mai vechi sau mai noi, in general cu un nivel de pregatire universitara, s-au integrat in mod firesc in societatea belgiana, fara insa a ocupa pozitii importante pe plan politic sau economic; ei s-au afirmat cu precadere in viata stiintifica si cultural artistica. Din anul 1990 s-au mai stabilit in Belgia cca. 2 500 cetateni romani, din care cca 2 400 au cerut azil politic, romanii situandu-se pe primul loc la cereri de azil in aceasta tara. Din punct de vedere al statului juridic, o parte insemnata a etnicilor romani din Belgia a renuntat la cetatenia romana, adoptand-o pe cea belgiana. Se remarca, totodata, ca persoanele care s-au casatorit cu cetateni belgieni, in marea lor majoritate beneficiaza de statutul de cetateni romani cu domiciliul in strainatate.In viata stiintifica si cultural artistica belgiana se evidentiaza prezenta unor personalitati de prestigiu de origine romana, recunoscute ca atare, printre care acad. prof. dr. Radu Balescu, membru al Academiei Regale a Belgiei si membru de onoare al Academiei Romane, profesorii universitari Michel Steriade, Mihai Nasta, Ion Negrutiu, violonista Lola Bobescu, s.a.Emigratia romana din Belgia traieste in cea mai mare parte la Bruxelles. Desi numeric redusa, acesta a reusit, prin eforturi proprii sau cu sprijinul unor personalitati autohtone, sa-si constituie propriile forme de organizare, care i-au facilitat mentinerea legaturilor cu patria mama si promovarea valorilor spirituale romanesti peste hotare. Un rol important in mentinerea in randul comunitatii romane din Belgia a constiintei de neam si de credinta revine Bisericii Ortodoxe, subordonata Patriarhiei Romane. Sub ingrijirea acesteia apare publicatia trimestriala "Strana stramoseasca".La Universitatea din Liège functioneaza un lectorat de limba, cultura si civilizatie romaneasca.
DANEMARCA si alte tari nordice
Circa 2 000 de romani traiesc in Danemarca, aproximativ 800 in Norvegia (dupa unele statistici, numarul lor s-ar ridica la peste 2 000) si cateva sute in Finlanda. Nu avem alte date concrete despre aceste comunitati.
ELVETIANumarul romanilor stabiliti in Elvetia se ridica la cateva mii, fiind stabiliti in jurul celor doua mari orase Geneva si Lausanne, precum si in Elvetia germana sau in Ticino. Etnicii romani din Elvetia au constituit comunitatea romana din Elvetia, care grupeaza doar aproximativ 10 % din numarul total al acestora.Din 1991 la Geneva functioneaza biserica " Sfantul Ioan Botezatorul ", la care serviciul religios este oficiat de un preot roman. Tot la Geneva functioneaza bisericile ortodoxe romane "Invierea Domnului" si "Nasterea Maicii Domnului", iar la Lausanne biserica "Sfantul Gheorghe". Comunitatea romana din Elvetia editeaza revista "Caminul Romanesc" care apare trimestrial.Printre personalitatile marcante ale comunitatii romane din Elvetia se afla Printul Dimitrie Sturza, om de afaceri, Alexandru Safran, rabin sef al Genevei, Mihai Sanzianu, pictor, Pascal Rutta, scriitor, medicul Dan Mirescu si altii.
FRANTA
Primii emigranti romani la Paris au fost intelectuali atrasi de ideile Revolutiei franceze din 1789.In 1939, romanii din Paris s-au organizat intr-o Societate Romaneasca cu biblioteca proprie, constituindu-se colonia romana. In contextul istorico-politic interbelic si in perioada imediat urmatoare celui de-al doilea razboi mondial, numarul emigrantilor romani din Franta a sporit semnificativ.In prezent, diaspora romana din Franta este apreciata la aproximativ 60 000 de persoane.Din punct de vedere al statutului juridic, cea mai mare parte a etnicilor romani din Franta a renuntat la cetatenia romana, optand pentru cea franceza. Bipatrizii, in numar mai redus, au continuat sa mentina si unele legaturi cu tara, cu precadere de natura familiala.O categorie restransa de etnici romani o reprezinta apatrizii. Acestia, renuntand la cetatenia romana, la cererea lor expresa sau prin retragere, si nefiind in masura sa indeplineasca conditiile cerute de reglementarile tarii de resedinta in materie de naturalizare, au fost marginalizati de autoritatile franceze si de mediile in care traiesc.Caracteristica principala a emigratiei romane din Franta o constituie faptul ca majoritatea acesteia, mai veche sau mai noua, are o pozitie pozitiva fata de patria de origine.O parte relativ importanta a intelectualitatii de origine romana, a fost si este apreciata unanim in viata culturala franceza contemporana, fiind ilustrata de nume ca dramaturgul Eugen Ionescu, filosoful Emil Cioran, actrita Elvira Popescu, sculptorii George Apostu, Etienne Hajdu si Idel Ianchelevici, compozitorul Vladimir Cosma, scriitorul Petru Dumitriu, Dumitru Tepeneag, Paul Goma, cineastul Paul Barbaneagra si multi altii.Emigratia romana din Franta este concentrata in marea ei majoritate la Paris si in unele centre urbane, printre care Marsilia, Bordeaux, Montpellier, Metz, Grenoble, Saint Nazaire, Narbonne, Avignon, Verneuil, Valance etc. In decursul anilor aceasta si-a creat, prin eforturi proprii sau cu sprijinul unor personalitati autohtone, unele asociatii cu caracter cultural, destinate propagarii valorilor spirituale romanesti.Nr de romani din Franta si Belgia este estimat de Ambasadele Romaniei in aceste tari la 60 000 de persoane.
GERMANIA
Emigratia din Germania s-a constituit in valuri succesive, indeosebi dupa anul 1940. Surse ale Ministerului Federal de Interne al Germaniei estimeaza numarul sasilor si al svabilor originari din Romania la cca. 550 000 persoane, iar cel al azilantilor proveniti din Romania la cca. 150 000 de persoane. Ambasada Romaniei in Germania estimeaza insa numarul de romani ca fiind de 200 000 plus cei aproximativ 1,5 milioane de sasi si svabi vorbitori de limba romana.In Germania, Biserica Ortodoxa Romana , ca singura forma institutionala acceptabila, ar putea juca un anumit rol, prin Mitropolia Ortodoxa pentru Germania si Europa Centrala si parohiile sale din Hamburg, Munchen, Offenbach, Salzgitter, Baden-Baden si Nürenberg, in cultivarea traditiilor romanesti si pastrarea identitatii lingvistice si religioase. Numirea recenta a Episcopului Sofronie, tanara personalitate a ortodoxismului romanesc, aduce cu sine o speranta in reintregirea comunitatii si implicarea ei in pastrarea si promovarea spiritualitatii romanesti in lume.Printre personalitatile de prestigiu romane stabilite in Germania se numara prof. dr. ing. Radu Popescu-Zeletin, prof.dr. Eugen Coseriu, Radu Barbulescu, redactor sef al revistei "Observator", istoricul de arta Pavel Chihaia, prof. Vladimir Iliescu, Ion Iancu Bidianu, directorul Institutului din Freiburg, prof. Vasile Barba, prof.dr. Dionisie Ghermani, dr. Viorel Roman, consilier academic la Universitatea din Bremen, dr. Gheorghe Olteanu, publicist, dna. Brandusa Massion, fondatoarea CROM-RHINMAIN, dl. Mircea Tudoran, publicist, familia Ciurea, cunoscuti scriitori si publicisti, istoricul de arta Eugen Cojocaru si multi altii.
ITALIA
Diaspora romaneasca din Italia numara, dupa unele estimari, cca 25 000 de persoane, caracterizandu-se prin structuri destul de eterogene.In ultimii 20 de ani s-au constituit comunitati romanesti in zonele oraselor Roma, Milano, Torino, Bari, Verona, Florenta si altele, cu precadere in jurul bisericilor ortodoxe romanesti. In Italia functioneaza mai multe asociatii culturale, centre de studii, fundatii cu caracter romanesc, dintre care unele editeaza si publicatii in limba romana.Predarea limbii si civilizatiei romane se bucura de o veche traditie in Italia, indeosebi la Universitatile din Roma, Milano, Torino, Florenta, Napoli, Padova, Pisa, Udine, Catania. La universitatile din Roma, Pisa, Torino, Padova, Milano functioneaza, pe langa catedrele de romana, si lectori trimisi de Ministerul Educatiei Nationale din tara. Intre personalitatile de prestigiu romane sau originare din Romania stabilite in Italia mentionam pe compozitorul Roman Vlad, pe istoricul prof. Bianca Valota-Cavalotti, pe lingvistii Sorin Stati si Alexandru Niculescu, pe artistii plastici Lucky Galaction, Radu Dragomirescu si Camilian Demetrescu, pe artistele lirice Elena Cerni, Gabriela Cegolea si Ioana Ungureanu, pe violonista Liliana Stefanescu Scagno, pe balerini Gheorghe Iancu si Marinel Stefanescu si altii.Fundatia are bucuria de a fi contribuit la infiintarea unei noi forme asociative si anume „Asociatia Romanilor din Milano” condusa de dna. Prof. Marioara Carlan Salvadeo.Conform Ambasadei Romaniei in Italia ar trai meleaguri italiene in jur de 200 000 de romani dintre care doar 40 % cu statut legal.
LUXEMBURG
In Marele Ducat de Luxemburg traiesc aproximativ 300 de romani.
OLANDA
Diaspora romana din Olanda este estimata la cca 2 000 de persoane. In Olanda functioneaza o biserica ortodoxa romana deservita de un preot numit de Patriarhia Romana, care editeaza revista anuala "Marturie ortodoxa".In randul reprezentantilor de seama ai comunitatii romane din Olanda se numara Monica Savulescu-Voudouris, prof. dr. Sorin Alexandrescu, prof.dr.ing. Constantin Gallin, Radu Manoliu, Petre Calaraseanu, Gheorghe Pop etc.
POLONIAPe teritoriul Poloniei, in afara populatiei majoritare, traiesc, in prezent, conform aprecierilor oficiale, circa 1,5 milioane cetateni apartinand minoritatilor nationale, ceea ce reprezinta aproximativ 4% din numarul total de locuitori ai tarii.Comunitatea romana numara mai putin de o mie de persoane, majoritatea fiind stabiliti in Polonia prin casatorie si avand profesiuni diverse, in cea mai mare parte insa fara a detine pozitii sociale deosebite.Ambasada Romaniei de la Varsovia organizeaza anual intalnirea de ziua nationala cu minoritatea romana, membrii acesteia raspunzand, in general, pozitiv si la alte manifestari indeosebi pe linia culturala.In Polonia se afla mici grupari etnice de armeni (8-15 mii), tatari (5 mii) care nu sunt considerate minoritati nationale , avand insa traditii culturale si religioase distincte.
PORTUGALIA
In Portugalia traiesc aproximativ 500 de romani. Nu avem insa numarul exact al celor plecati sau stabiliti dupa 2002, cand s-a inceput migrarea fortelor de munca catre aceste tari.
SLOVACIA
O comunitate de aproximativ 9 000 de originari din Romania se afla in sudul Slovaciei, majoritatea acestora provenind din randul etnicilor slovaci intorsi in patria lor de origine.In Republica Slovaca nu se poate vorbi despre existenta unei comunitati romanesti propriu-zise. Numarul persoanelor de origine etnica romana este de cateva zeci care s-au stabilit in aceasta tara urmare a unor casatorii mixte, cu cetateni slovaci.In aceste conditii, prin intermediul actualelor lor familii, cetatenii de origine romana au fost asimilati complet de mediul in care traiesc. Nu exista scoala sau biserica romaneasca.
SPANIA
In Spania traiesc aproximativ 2 500 de romani, in zone ca Madrid, Barcelona, Bilbao, avand o puternica parohie in capitala tarii, scoli si sectii in limba romana la Madrid si Salamanca. Au fost create unele asociatii romanesti, cum sunt: "Comunitatea romanilor din Spania" (Barcelona), " Fundatia Culturala Romana " (Madrid). In Spania au activat si activeaza personalitati de origine romana ca Vintila Horia, Alexandru Cioranescu, George Uscatescu si alti scriitori, artisti, medici, ingineri. Din cauza migratiei recente a fortelor de munca, numarul romanilor care s-au stabilit in Spania este in continua crestere. Acestia si-au creat mici comunitati in jurul carora graviteaza toata activitatea culturala, fiind infiintate chiar clase de limba romana pe langa bisericile existente. Ca si in Portugalia, romanii ajunsi in aceasta tara dupa 2000 si-au infiintat mai multe ziare prin care tin la curent conationalii lor cu actualitatea din tara, dar in care isi ofera si serviciile. Din cauza acestei fluctuatii de populatie originara din Romania nu putem avea un numar exact al etnicilor romani traitori in Spania insa Ambasada Romaniei in Spania ii estimeaza la 100 000 dintre care doar 40% au statut legal.
SUEDIA
In Suedia traiesc circa 13 000 de originari din Romania dar si multi romani timoceni (de pe Valea Timocului sarbesc), al caror numar nu il cunoastem nici macar cu aproximatie. In cea mai mare parte sunt de origine romana, existand si grupuri compacte de maghiari, si un numar redus de evrei. Aproximativ 2 000 au statutul de cetateni romani cu domiciliul in strainatate, 21% dintre acestia fiind maghiari.In ultimii ani, numarul originarilor din Romania care au obtinut dreptul de sedere si munca in Suedia a cunoscut o crestere insemnata, insa este de remarcat ca romanii nu figureaza, din punctul de vedere numeric, in statisticile oficiale referitoare la emigranti in raport cu cei proveniti din Finlanda, Grecia, Turcia, Polonia, Ungaria. Avand in vedere ca este relativ recenta, imigratia romana nu dispune de o organizatie proprie la nivelul Suediei.Unii romani au reusit, totusi, sa ocupe posturi in concordanta cu pregatirea lor profesionala (invatamant, cultura si chiar mass-media), insa sunt foarte putini cei care au acces la valorile culturale si spirituale autohtone si care sa ocupe functii pe plan administrativ, economic ori politic. Romanii din Suedia originari din Romania sunt grupati, in general, in principalele centre economice, Stockholm, Göteborg si Malmö, unde exista si parohii ortodoxe. Conform statisticilor suedeze din 1996, in Suedia traiesc urmatoarele categorii de romani sau originari din Romania:- 7015 cetateni suedezi de origine romana;- 4186 cetateni romani;- 1605 cetateni suedezi de origine romana – a doua generatie (nascuti in Suedia);- 839 romani nascuti in Suedia, prima generatie;In realitate, se considera ca aceasta cifra este cu cca. 3 000 mai mare, deoarece statisticile suedeze nu-i cuprind decat pe cei care au rezidenta permanenta (PERMANENT UPEHOLTISTON) care se acorda numai dupa 3 ani de sedere neintrerupta in Suedia.Cea mai mare concentrare de persoane originare din Romania este in partea de sud a Suediei, in zona Malmo-Solvesborg-Goteborg, unde traiesc cca. 70% din total. In zona Stockholm se apreciaza ca exista cca. 2 000 de romani.Pe categorii profesionale, predomina pensionarii si persoanele cu functii destul de modeste in diverse sectoare de activitate. Cei mai bine situati sunt medicii, inginerii, cercetatorii – in numar insa redus. Si mai putini sunt oamenii de afaceri de anvergura, iar functii politice nu sunt ocupate de persoane din diaspora romana.Ca si pe alte spatii, emigratia romana este slab organizata si putin unita comparativ cu cea poloneza sau maghiara.
TURCIA
Poate fi subliniat ca in Turcia exista mult mai multi romani decat cei 800 atestati statistic, adica aproximativ 30 000, plecati la lucru, emigrati pe motiv economic sau in cadrul casatoriilor mixte cu cetateni turci.
MAREA BRITANIE si IRLANDA
Se apreciaza ca numarul romanilor stabiliti in Marea Britanie este de circa 1 500-2 000 de persoane.Diaspora romaneasca este concentrata in zona marilor orase din sudul Angliei: Londra, Birmingham si Nottingham.O parte a comunitatii romanesti este grupata in jurul Bisericii Ortodoxe Romane, cu un preot numit de Patriarhia de la Bucuresti.O activitate remarcabila desfasoara „Centrul Cultural Roman” – asociatie cu statut legal a comunitatii romanesti din Marea Britanie – al carui presedinte este Dl. Nicolae Ratiu.Conform datelor recente ale Ambasadei Romaniei la Londra numarul de romani traitori in Marea Britanie ar fi ajuns la 15 000 iar al celor din Irlanda la 7 000.


Semnaturi "Ajunge! Nu mai acceptam sa fim batjocoriti!"
     media: 5.00 din 1 vot

Fac apel la toti romanii, din tara sau din afara granitelor, sa se solidarizeze cu apelul nostru si sa ne sustina in efortul de a restabili onoarea si demnitatea de a fi roman fiind de accord cu semnarea si trimiterea acestei petitii .Romani, sa ne unim aratand lumii ca demnitatea, cultura si traditiile romanesti sunt bunuri cu care ne mandrim atat acasa cat si peste hotare. Sa fim mandri ca aceste bogatii ale neamului nostru au depasit granitele tarii iar acum apartin si Europei si, de ce nu, lumii intregi. Suntem mandri ca suntem romani si vom spune asta atat de des si atat de hotarat, pana cand si cei mai inversunati extremisti vor intelege.Nu ne solidarizam cu cei ce incalca legea, dar nici nu vom tolera ca extremistii, fie ei cine si de unde or fi, sa ne denigreze ca popor datorita acestor indivzi.Suntem un popor harnic,demn, cinstit si ne mandrim cu asta.
Preluare de pe http://www.petitieonline.ro/petitie-p07882056.html
Cei ce vor sa semneze petitia pot apasa linkul! Votati nu rameneti indiferenti!


Napasta - Ion Luca Caragiale
     media: 5.00 din 2 voturi

ACTUL I
(Interiorul unei cârciume, clădire cu grinzi de lemn. În fund, la mijloc, uşa de intrare; la stânga, fereastră mare de prăvălie cu blon; lângă fereastră, taraba. La stânga, planul întâi şi al doilea, două uşi cari dau în două odăi. La dreapta, planul întâi, chepengul beciului şi o uşe care dă în celar. La stânga, în faţă,o masă de lemn şi scaune rustice. Laviţe pe lângă pereţi.):

SCENA I
DRAGOMIR, GHEORGHE şi ANCA (Toţi trei stau împrejurul mesii pe care arde o lampă mică cu petrol. Gheorghe ţine o gazetă în mână. Anca lucrează la o cămaşe.)
GHEORGHE: ... E greu să scape, fireşte... dar se-ntâmplă... Aşa fac mai toţi câţi scapă: dintru-întâi s-arată pocăiţi, se prefac proşti, se dau tot cu binişorul, şi odată, când le vine bine, p-aici ţi-e drumul...

DRAGOMIR: Adică şi ăsta era şiret... se prefăcea... (zâmbind.) Am înţeles!

GHEORGHE: Ştiu eu?

DRAGOMIR: Fugi, mă, d-acolo!

GHEORGHE: De ce să nu crezi că s-a prefăcut?

ANCA: Asta e! Nouă ani de zile!... Cine se preface atâta vreme aşa, şi să nu fi fost nebun, tot acolo ajunge... până la urmă tot nebuneşte.

DRAGOMIR: Dac-a fost ticălos, prostul! L-a găsit cu cămaşa plină de sânge, a văzut la el luleaua, tutunul şi amnarul mortului... Dacă s-a bucurat să fure nişte nimicuri de la un mort pe care l-a găsit în pădure, eu stric?... Era tâmpit... când i-a citit osânda, râdea...

ANCA (cu mult interes): Cum?... De unde ai văzut tu când i-a citit osânda?

DRAGOMIR: Am fost la judecată.

GHEORGHE: Ai fost?

ANCA (din ce în ce mai interesată): La care judecată?

DRAGOMIR (contrariat): La juraţi, când l-a osândit.

ANCA: Ai fost tu la juraţi!... şi mie atâţia ani de zile să nu-mi spui!

DRAGOMIR: Ţi-am spus...

ANCA: Ba nu.

DRAGOMIR (supărat): Ei! Aşa e, nu, fireşte. La ce?... Să-ncepi iar să-mi boceşti pe răposatul?

ANCA (clătinând din cap): Dragomire! (se scoală şi trece la tarabă.)

DRAGOMIR (după ce s-a uitat urât la ea, cătră Gheorghe): Ia citeşte, mă, înainte, să vedem ce s-a făcut nebunul.

GHEORGHE (căutând şirul în ziar, apoi urmând citirea): "... precum şi toate cercetările au fost zadarnice. Soldatul mărturiseşte că de multe ori a mers cu nebunul la apă, că-l lăsa la fântână singur şi el se ducea să-şi vază amanta. Nebunul venea cu doniţele pline şi-l chema să se întoarcă împreună la temniţă. Tot timpul, nebunul a fost ca şi liber, în orice caz foarte puţin păzit. Era bun şi foarte simpatic tutulor - afară de accesurile acute în care-l apuca mania persecuţiei. După cum afirmă soldatul, nebunul ar fi căzut în ocna a veche, care e părăsit de pe vremuri..."

DRAGOMIR (cu interes): Care va să zică... a murit...?

GHEORGHE: Ba bine că nu.

DRAGOMIR (aparte): A murit!...

GHEORGHE: Ia spune, Dragomire, ce fel de om era... Eu n-am văzut de când sunt o judecată la juraţi... Aş vrea să văz şi eu o dată... Ce face, ce zice, omul pe care-l judecă?

DRAGOMIR: Ce să facă?... Stă şi el între puşti şi aşteaptă să se isprăvească mai degrab'...

ANCA (la tarabă): Dar tu, Dragomire, ai mers aşa din întâmplare ori dinadins?

DRAGOMIR (întorcându-se spre ea): Dinadins?... Ce nu ţi-e bine?... De ce să merg dinadins? (lui Gheorghe.) S-a nemerit să fiu în oraş... mă dusesem să vânz nişte lână. (răstit, cătră Anca, care şade rezemată cu coatele pe tarabă.) Ce faci acolo?

ANCA: Nimic... Ascult.

DRAGOMIR: Asculţi! (din ce în ce mai aspru.) Nu-ncepi iar să boceşti pe răposatul? Că iar am vorbit de el... 'Aide de! Începe... jeleşte-l!... (Anca trece binişor şi iese în stânga; - cătră Gheorghe.) Eu zic că nebunul nu era vinovat; degeaba l-a băgat douăzeci de ani la ocnă!

GHEORGHE: Ştii c-ar fi ciudat - că s-a mai întâmplat aşa lucru... să te pomeneşti că prinde vreun tâlhar şi ala spune: tot eu am făcut acu câţiva ani omorul din pădurea Corbenilor... Uite de ce şi uite cum... 'Ai?

DRAGOMIR: Se prea poate.

GHEORGHE: Ce te faci atuncea cu nebunul?...

DRAGOMIR: Care?

GHEORGHE: Care a fost osândit degeaba.

DRAGOMIR: Ai zis c-a murit.

GHEORGHE: Să zicem că trăieşte...

DRAGOMIR: Cum să trăiască?... A căzut în ocna părăsită...

GHEORGHE: Nu... să zicem că n-a căzut, să zicem c-a fugit şi pun mâna pe el... Cine-i plăteşte atâţia ani la necaz?

DRAGOMIR: Dumnezeu... (pauză.) Mă, Gheorghe, tu cam ştii legile...

GHEORGHE: Aşa ş-aşa... (Anca intră şi se opreşte în uşe.)

DRAGOMIR: Nu-i aşa că un om care a făcut o faptă... un omor... nu-i aşa că dacă vine singur peste zece ani şi se mărturiseşte, nu mai are nici o pedeapsă?...

GHEORGHE: Cât e nu ştiu sigur, dar ştiu că e un termen: dacă trece ala, s-a isprăvit...

ANCA (care a ascultat din pragul uşii, coboară; e plânsă): Cum adică? La zece ani un ucigaş poate veni să spuie singur ce-a făcut şi lumea îl lasă în pace.

DRAGOMIR: Aşa e legea...

ANCA: Bună lege, zău! (se şterge la ochi.)

DRAGOMIR: De ce nu te pui tu să faci alta mai bună? (fixând-o.) Iar ai venit! (lui Gheorghe.) Vezi de ce nu i-am spus... pentru că de câte ori vine vorba de răposatul, ori îşi aduce aminte de el cât de departe, îmi urlă toată ziua. (cătră ea.) Mergi d-aici, şi nu mai mă boci pe cap, cobe!... Ştiu că dacă m-ar omorî pe mine, mi-ai juca hora la soroace în loc să-mi faci pomană... (pauză; Anca se retrage.) Dacă era să boceşti toată viaţa pe bărbatu-tău ăl dintâi, de ce te-ai măritat a doua oară?... 'Aide.. mergi!

ANCA: De ce nu eşti mai blând, Dragomire?

DRAGOMIR: Pleacă odată...!

ANCA: Mă duc. (iese în fund.)


SCENA II
DRAGOMIR, GHEORGHE
DRAGOMIR: Du-te la păcatele! (se scoală supărat.)

GHEORGHE (după o pauză): Fie, măi vere, prea aspru eşti cu muierea.

DRAGOMIR: Ia lasă-mă-n pace şi tu. Ştii tu cum trăiesc eu?... Ştii tu ce am făcut eu pentru femeia asta?... Că mai bine îmi frângeam gâtul până să n-o fi întâlnit!... Dacă nu era femeia asta îndărătnică, eu eram astăzi altfel de om! Tu nu ştii ce s-a petrecut între mine şi ea.

GHEORGHE: Da, da' văz ce se petrece. Vă canoniţi unul pe altul degeaba: nici tu nu eşti de ea, nici ea de tine.

DRAGOMIR: Ea m-a luat ca să aibă cine să-i ţie soroacele de sufletul răposatului. Din ziua întâia a cununiei şi până astăzi, o dată n-am văzut-o zâmbind; de atunci şi până astăzi cu trupul e aicea pe lumea asta şi cu gândul e la Dumitru pe lumea ailaltă.

GHEORGHE: O fi fost cu ea mai bun ca tine.

DRAGOMIR: Mai bun!... De unde ştia ea din ziua întâia că n-o să fiu şi eu poate mai bun decât el. Eu n-o iubeam?... Că dacă n-aş fi iubit-o!... Şi mai în sfârşit, înţeleg să plângă o femeie pe bărbat dacă e văduvă... da' dacă s-a măritat o dată cu altul... Care-i ala să rabde asta?... Atunci de ce s-a mai măritat?

GHEORGHE: Ei!

DRAGOMIR: Da; de ce... dacă nu se poate despărţi de umbra răposatului? Ba zi că e o femeie nebună, care mi-a stricat mintea şi mie. Eu sunt sănătos, crezi, de când am luat-o?... Uf! M-am săturat! De opt ani de zile, Dumitru şi iar Dumitru; pe îl auz când vorbeşte ea, când mă uit la ea, îl văz pe el... Eu trăiesc în casă, mănânc la masă, dorm la un loc cu stafia lui... Aşa! Asta n-o să mai meargă mult! (Anca intră din fund încetinel, se opreşte în uşă şi ascultă; Gheorghe o vede şi face o mişcare; Dragomir, atras de mişcarea lui Gheorghe, se întoarce şi o vede.) Uite-o! Uite-l! El e... Dumitru! (cătră ea.) Ieşi! Ieşi! Fugi, să nu te văz! (Anca stă locului cu ochii pironiţi asupra lui.) Te duci? Or mă duc eu... Să nu te văz! (porneşte spre ea, ea înaintează spre el; el se repede, o apucă de mână ş-o duce hotărât în faţă.) Ce vrei?... Ce te uiţi aşa la mine?... Ce gândeşti?... Eu l-am omorât?... Da? Spune! (o smuceşte.)

ANCA (hotărât): Dragomire, eşti nebun. (îşi face cruce.)

DRAGOMIR: Nebun?... Spune... (o smuceşte iar.)

GHEORGHE: Dragomire!

ANCA: O!... Nebun!

DRAGOMIR: Nu, să spui... Din două una: or crezi că l-am omorât eu...

ANCA: Poftim! Asta-i vorbă de vorbit!

DRAGOMIR: Da... şi atunci de ce mai trăieşti cu mine... or nu crezi şi atunci de ce mă chinuieşti pe mine?... Ce ai cu mine? Lasă-mă în pace pe mine cu Dumitru al tău! (o împinge de mână şi suie; ea vrea să facă un pas spre el.) Lasă-mă în pace! (acelaşi joc.) Lasă-mă în pace! (iese foarte turburat prin fund trântind uşa.)


SCENA III
ANCA, GHEORGHE
GHEORGHE (suie până în fund): Dragomire! Dragomire!... S-a dus!

ANCA (coborând la stânga, aparte): Se duce la cârciuma Popii,... acasă n-are ce bea.

GHEORGHE (din fund): Anco! (coboară încet.)

ANCA: Tot aici eşti?... Gheorghe, de ce nu-ţi schimbi tu gândurile, mă băiete, şi vrei să mi le schimbi pe ale mele? Îmi pare rău de tine!... Aşa necăjită cum sunt, de ce nu mă laşi tu necazului meu şi mai mă turburi şi tu?

GHEORGHE: Pentru că...

ANCA: Pentru că mă iubeşti... Asta o ştiu...

GHEORGHE: Da, pentru că te iubesc...

ANCA: Lasă-mă păcatelor mele, Gheorghe, şi du-te. Eşti tânăr, mergi de-ţi caută norocul aiurea... Aşa cum mă iubeşti tu pe mine eu nu te poci iubi...

GHEORGHE: Tu nu poţi iubi?

ANCA: Ba... oi fi iubit şi eu odată... dar n-am avut parte. Acu la mine a trecut vremea iubitului... D-aia Gheorghe, îţi mai spui o dată, caută-ţi norocul în altă parte...

GHEORGHE: În altă parte?... Bine...

ANCA: ... De ce să-ţi încurci tu o viaţă tânără cu păţeli trecute, să iei o femeie cu gânduri vechi?... Ş-apoi chiar aşa... cum să mă iei?

GHEORGHE: Ţi-am spus...

ANCA: Să mă desparţ eu acum de Dragomir?... Nu se poate.

GHEORGHE: Zici că ţi-e greu să-l vezi.

ANCA: Da... da' mie Dumnezeu mi l-a trimis pe el; şi Dumnezeu ştie ce face... eu trebuie să fac voia lui...

GHEORGHE: Bine, Anco, fă cum vrei, trăieşte cum îţi vine... Eu m-am hotărât să plec din satul ăsta...

ANCA (repede): Să pleci?

GHEORGHE: Da... Eu te iubesc, tu nu mă poţi iubi... ce ar semăna să mai stau aici degeaba?

ANCA (tristă): Pleci!

GHEORGHE: Da... Lumea a cam simţit... eu să mă stăpânesc nu poci... şi nu voi să mă fac de batjocură, să mă ţiu de urmele tale ca un nătărău. (Anca stă pe gânduri.) Nu mai merge... să fiu prieten cu bărbatu-tău, care nu-i om de felul meu, numai ca să te poci vedea mai des!... Eşti o femeie... nu ştiu cum să-ţi zic... Ţi-e drag să trăieşti cu un om care se poată cu tine ca cu un câine, şi mă goneşti pe mine, care te iubesc... Bine... Atuncii mai bine să nu te mai văz de loc.

ANCA: Care va să zică, pleci?... Adevărat?

GHEORGHE: Da...

ANCA: Când?

GHEORGHE: Cât s-ar putea mai curând... peste câteva zile.

ANCA: Rău îmi pare.

GHEORGHE: De ce?

ANCA: De ce, de ne-ce, îmi pare rău...

GHEORGHE: Dacă nu mă iubeşti?

ANCA: Ce copil eşti?... Eu nu te iubesc pe tine, dar tu mă iubeşti pe mine: nu înţelegi tu că mai dor o să-mi fie mai la urmă mie de tine decât ţie de mine...

GHEORGHE: Atuncea...

ANCA: Ce?

GHEORGHE: Vino cu mine.

ANCA: Nu se poate.

GHEORGHE: Prin urmare, eu ce să fac?

ANCA: Tu... tu să te duci, Gheorghe, cu Dumnezeu; de dorul meu să nu-ţi pese... (plânge.)

GHEORGHE: Anco, plângi?

ANCA: Da.

GHEORGHE: Pentru ce?

ANCA: De prisos să-ţi spui.

GHEORGHE: Dacă plângi...

ANCA: Să-ţi vorbesc drept, Gheorghe: eu îţi sunt cu mult datoare ţie... Multă putere mi-a dat prieteşugul tău şi gândul că un om aşa de voinic ca tine mă iubeşte... Gândul că tu ai fi în stare să faci odată ş-odată o jertfă mare pentru mine era sprijinul sufletului meu amărât... Dacă tu te duci, cum rămâi eu?

GHEORGHE: Ce jertfă? S-o fac.

ANCA: Nu poci acuma... nu ştiu... n-am ce să-ţi spui. (stă un minut la gânduri.) Gheorghe, dacă mă iubeşti mult... mult... (schimbând repede tonul) du-te acuma de dormi liniştit şi vino mâine dimineaţă aici: Dragomir pleacă la târg, putem sta mai mult de vorbă... Du-te... Noapte bună.

GHEORGHE: Noapte bună, Anco. (pleacă spre fund.)

ANCA (aparte): Pleacă (el dă să iasă; cu glasul jumătate) Gheorghe!

GHEORGHE (întorcându-se): M-ai chemat?

ANCA: Nu... (el o priveşte lung, apoi vrea să plece.) Ba da! (el se întoarce iar şi coboară cu aerul întrebător.)

GHEORGHE: De ce?

ANCA: Nu pricepi?

GHEORGHE: Nu.

ANCA (cu multă intenţie): ...Tu n-ai simţit, n-ai priceput de loc că şi eu te iubesc?

GHEORGHE: Tu... pe mine?... Adevărat?

ANCA: Adevărat... Trebuie să-ţi spui, că nu mai poci. (foarte volubil.) Gheorghe, Dragomir o să vie acum beat... Când se-ntoarce beat, mă-njură şi se culcă şi doarme dus de poţi tăia lemne pe el... Vino! De la tine din deal se vede fereastra asta... oblonul este închis... Pândeşte: când ăi vedea lampa la ochiul oblonului, vino degrabă... te aştept!

GHEORGHE: Mă iubeşti?

ANCA: Da, da' să nu uiţi că sunt nevasta lui Dragomir... dacă moare el sunt a ta!... Gheorghe, m-am jurat: când o cădea a dintâi lopată de pământ pe coşciugul lui, eu să fiu în braţele tale... Ai priceput?...

GHEORGHE: S-aştept o viaţă întreagă...

ANCA (scurt): Eşti un prost! M-ăi fi iubind tu, da' nu mă-nţelegi... Gândeşte-te mai bine la ce am vorbit... Cum vezi lumina, vino, să nu te aştept... Du-te...

GHEORGHE (transportat): Mă duc... viu... Mă iubeşti?

ANCA: Da, da, te iubesc. (îl strânge în braţe cu putere, apoi îi face vânt prin fund şi încuie.)


SCENA IV
ANCA (singură, privind spre fund) Gheorghe, Gheorghe, ce păcat te mână pe tine!... (coboară încetinel la masă.) O fi în stare băiatul ăsta uşurel de câte se laudă? Să vedem... Unde o fi câinele? La cârciuma Popii... joacă cărţi şi bea... Să vie iar beat, să mă înjure şi să mă ameninţe!... Aş vrea să ştiu cât o să mai ţie asta!... Mult, nu crez!... (ascultă.) Haha! Vine.. el este... (îşi ia lucrul şi stă la masă. - O bătaie în uşe. - Anca se ridică şi stă un moment.) Am încuiat... (încă o bătaie. Anca merge la uşe.) Acuş-acuş! (descuie.)


SCENA V
ANCA, ION
ION (foarte obosit şi cam tremurând): Bună vremea, nevastă.

ANCA: Mulţumim dumitale, om bun... Ce pofteşti?

ION: Îmi dai de mâncare?

ANCA (aparte): Ăsta nu-i din sat... e străin. (tare.) N-avem de mâncare, omule... pleacă.

ION: Da'... mă laşi să dorm?... lasă-mă să dorm...

ANCA (aparte): E un om rău, e beat, or ce? (tare.) Caută-ţi de drum, creştine; (cam aspru) 'aide!

ION (sfios şi apărându-se ca de o lovitură la cap): Mă duc... să nu mă baţi... să nu dai!

ANCA: Dec! De ce să te bat?... Du-te sănătos.

ION (vrea să plece, îşi pierde puterile şi se reazimă de uşe): Nu mai poci... (rugându-se frumos.) Dă-mi ceva să mănânc, fă-ţi pomană... mi-e foame. (se lasă binişor pe laviţa din stânga uşii.)

ANCA: Ăi fi bolnav?

ION: Nu.

ANCA: Da' ce ai?

ION: Mi-e foame... sunt ostenit...

ANCA: Da'... de unde vii dumneata?

ION: Hehe, de departe... tocma' de la munte.

ANCA: Şi ce vânt te-a bătut pe la noi?

ION: M-am rătăcit.

ANCA: Da-ncotro mergeai?

ION: Nu ştiu...

ANCA: Cum să nu ştii unde mergeai?

ION (încet şi confidenţial): Vezi că eu... sunt nebun...

ANCA: Nebun?!

ION: Hăhă!... Da' nu m-apucă totdeauna... Şi când mă chinuieşte Necuratul, numa' vine Maica Domnului de mă scapă... Necuratul mi-a poruncit de două ori să-mi fac seama singur... ca să-mi ia sufletul...

ANCA: Sărmane, cine ştie ce păcate!...

ION: Da' Maica Domnului nu m-a lăsat. (se închină.)

ANCA: Şi din ce ţi-a venit?

ION: Din bătaie... Şi când mă speriu m-apucă, fie pe pustii locuri! Şi, când e să m-apuce, îmi vine întâi cu grije şi cu scârbă şi pe urmă cu spaimă... şi mă arde. (arată moalele capului.) Eu am o bubă aici înăuntru... Da-mi dai?

ANCA: Ce?

ION: De mâncare...

ANCA: A! Uitasem, uita-te-ar relele! (merge la tarabă, taie un codru de pâne şi i-l dă.) Na, omule.

ION: Bodaproste!

ANCA: Vrei ş-un rachiu?

ION: Dacă-mi dai...

ANCA (îi dă un ţoi de rachiu): Da' cum s-a întâmplat să-ţi vie?... E de mult?

ION: Vreo zece ani...

ANCA: Zece ani... Şi cine te-a bătut?... De ce?

ION: Degeaba... Eu eram pădurar la Corbeni...

ANCA (aparte): Pădurar la Corbeni!... (tare.) Cine te-a bătut?

ION: La judecată... că nu vream să spui.

ANCA (cu nerăbdare): Ce?

ION: Că de ce l-am omorât...

ANCA: Omorât! (aparte.) Doamne Isuse Christoase! Cine e omul ăsta? (cu teamă c-a aflat adevărul.) Te cheamă... Ion...

ION (dând din cap): Ion mă cheamă.

ANCA: Şi zice c-ai omorât pe...

ION: ... Pe Dumitru Cirezarul...

ANCA (aparte): Cum a ajuns omul ăsta aici?... Tu, Maica Domnului! I-ai fost călăuză; tu l-ai purtat pe căi necunoscute şi mi l-ai trimes aici ca să ridice din calea hotărârii mele îndoiala...

ION (moţăind): Acu mi-e somn... (ascultă ca de departe.) De ce urlă câinele?

ANCA: Nu urlă nici un câine.

ION: Ascultă...

ANCA (aparte): Aiurează. (tare.) Ioane, vrei să te culci?

ION: Da.

ANCA: Scoală. (îl ajută să se ridice.) Vino cu mine... 'Aide p-aici. (îl duce de mâini încetinel spre stânga, planul întâi.)

ION: Când urlă câinele, moare cineva... (şovăie, ea îl sprijineşte.)

ANCA: Încetinel...

ION: Tu ştii cine o să moară... O să moară Ion?... Dacă Ion moare, scapă de dracul?... (se opreşte, face o grimasă de durere şi pune mâna la cap.) Mă doare! (Amândoi ies încet.)


SCENA VI


Drumuri si popasuri capitolul II
     media: 5.00 din 1 vot

D R U M U R I, drumuri parcurse cu piciorul de mii de ori într-un sens sau altul, din cea mai fragedă copilărie, vară sau iarnă, ploaie sau viscol, ger sau zăpadă. Dar, au trecut de atunci mai bine de 30 de ani, şi fiecare an scurs a strecurat în suflet dor, şi a întreţinut nestinsă nostalgia locurilor acestora şi a timpurilor foste.
Aici, la ,,ŞCOALA DE FESTERI’’- fosta cîndva cazarmă pentru cătanele împărăteşti ale Austro-Ungariei - se termină strada Putnei şi rămîne în urmă tîrgul Rădăuţi. Ţn stînga, coboară pînă la calea ferată în pantă lină dealul Osoiul, îmbrăcat în lungi ogoare cu felurite culturi, care contrastează într-o cromatică ce încîntă privirea, de la albul cartofului în floare, la verdele intens a celor cu păpuşoi, sau a fîneţelor dominate de galbenul sînzienelor suav parfumate. Fără să vrei, privind acest umăr de deal îţi vine să-l compari cu altiţa măiestrită a unei ii de fată mare, pe care ai admirat-o cîndva într-o zi de sărbătoare în sat.
Departe la apus, se confundă cu albastrul cerului obcinile Bucovinei. Între Colnic si Osoi, pe valea celor două ape limpezi şi răcoroase -Horodnicul şi Pozenul - e presărată aşezarea Horodnicul de jos. Din marginea oraşului se disting albe, cu acoperişuri înalte şi negre, din draniţă dată cu dohot, doar locuinţele din preajma vîrfului Colnicului. Restul satului se lasă bănuit, ascuns privirii de către perdeaua de sălcii şi arini care străjuieşte firul undelor Horodnicului, fir care curînd se identifică cu cel al Pozenului. Sporit în debit, taie ,,drumul cel mare” -astăzi şoseaua modernizată ce duce la Putna - şi şerpuind uşor între Bahnă şi Jalcău, două unităţi de teren distincte din punct de vedere agricol, se pierde şi el după cîţiva km. în Suceava.
E zi de sărbătoare. Din depărtare, prin liniştea dimineţii, răzbate şi urechea surprinde adierea unduioasă a dangătelor celor cinci clopote din sat, de la biserica ce poartă hramul Sfîntului Ioan. Perfect armonizate, vibraţiile metalului se suprapun pe acelea ale sufletului, iar efectul interferenţei e acela ce l-a exprimat neîntrecut Coşbuc :
- ,,Ah doamne,să le-auzi din vale cum rîd a drag, şi plîng a jale!”
Inevitabil şi integrată în acest ansamblu, revine şi mă însoţeşte imaginea de acum 40 de ani a doi şcolari ce se întorceau cotidian osteniţi de la Hurmuzache spre casă. La dugheana lui Evuleţ, leul oferit dimineaţa de mama din colţul înnodat al băsmăluţei scoase de sub brîu era schimbat pe un sfert de pîine neagră. Dar nu, nu, aceasta n-a fost o regulă. În primul rînd deoarece colţul băsmăluţei deseori nu se află în poziţia înnodat şi, deci n-avea ce să ofere. În al doilea rînd pentru că nu rareori destinaţia acestor bănuţi, economisiţi unul cîte unul, era cu bună ştiinţă deturnată în scopuri mai ,,raţionale’’, cu mai multă eficienţă, cum ar fi de exemplu procurarea unei piese de radio în vederea construirii unui mult rîvnit monolampă cu căşti, sau măcar a unei umile galene. Săraca mamă! Conştiinţa ei maternă, odată paraua dată (să nu ştie tata!) era împăcată, lucru pe care copiii îl intuiau, şi asta contribuia la adormirea eventualelor mustrări de conştiinţă. Stomacurile? Într-adevăr, cu aceste inconştiete protestatare ce mergeau pînă la vehemenţă treaba era mai serioasă. Pînă la urmă erau şi ele amăgite şi puse cu botul pe labe: pe marginea şanţului din calea noastră creşteau din belşug bărdăhuzul şi măcrişul, a căror suc acru-dulce avea miraculosul har de a alunga foamea la copii.
Iar aici, în afara tîrgului, pe iarba verde, era locul unui prim popas. Încălţămintea era un articol de lux, costisitor, ce dădea multă bătaie de cap părinţilor; de aceia era destinată nouă în exclusivitate străbaterii oraşului, mediu cu exigenţă vestimentară sporită. Cunoşteam bine grijile şi eforturile părinţilor, mai ales pe cele financiare, eforturi privind ,,purtarea în şcoli”. La acest prim popas ,,papucii” erau scoşi, obielele băgate în ei, şterşi cu grijă de colb sau glod, legaţi cu şireturile pereche de urechi; misiunea lor fiind îndeplinită, călătoreau mai departe călare pe umeri, unul în faţă altul la spate, pe bondiţa întoarsă pe dos, ca să nu se ,,tăvălească’’. Subsuoară cu teancul de cărţi şi caiete, cu forţe sporite după savurarea tacticoasă a sfertului de pîine (cînd nu era sacrificată) , sprinteni ca urmare a eliberării picioarelor de balastul încălţămintei, străbăteam în continuare Valea Seacă şi Jalcăul, lipăind cu tălpile goale pe cărarea de pe marginea drumului. Pe neobservate, sporovăind mii de nimicuri, făcănd planuri, culegînd o ciuboţica cucului galbenă sau multicoloră, admirînd albastra şi gingaşa viorică ce abea se arăta sfioasă prin iarba crudă a primăvării, schimbînd din cînd în cînd greutatea de la o subsuară la alta pentru desmorţirea mîinilor, ajungeam la al doilea popas.
La această răscruce de drumuri, din vechime, oameni pioşi, au săpat fîntînă ce oferă osteniţilor drumeţi apă limpede şi rece. Întru pomenire stă alături o cruce cioplită dintr-o singură bucată de gresie sedimentară, purtînd dăltuită cu chirilice o pisanie aproape ştearsă de vreme, amintind un nume, vrînd să eternizeze un regret. Locului i se spune ,,La Fîntîna lui Tăilă’’, iar denumirea sugerează celui ce se odihneşte pe postamentul crucii întîmplare veche, uitată de cei tineri, pricină ce n-a putut fi ostoită decît cu cuţitul, generată de hotare călcate sau de dragoste pătimaşă. De la bunica reţin în minte cîteva versuri ironice; îşi au ele origine într-o astfel de întîmplare, sînt prilejuite de drama consumată în acest loc ?

-,,La fîntîna cea de piatră
Stau voinicii să se bată
Pentr-un tăbuieţ de fată;
Staţi voinici,nu vă bateţi,
Că mai vine-un tăbuieţ’’
Cu trocuţa din lemn de tei scobit cu dalta, căreia i se ataşase o coadă de alun, scoteam apă, ne potoleam setea şi mai ales foamea înşelată la primul popas, foame ce lua dimensiuni catastrofale pe măsura apropierii de casă, instigată de imaginea mămăliguţei aburinde ce avea s-o răstoarne mama sau bunica pe ştergarul de cînepă, odată cu trecerea pragului casei.
De aici, puteam ajunge acasă pe trei direcţii; continuîndu-ne calea pe drumul ,,cel mare” pînă la halta din capul satului, pe cărăruşa paralelă cu ,,ştrica” pînă la apa Pozenului, sau pe drumul de pe vale, a doua poartă de acces în sat, drum croit de săteni din necesităţi de ordin practic. În fond, ultimile două căi converg la ,,puntea lui baron’’; alegerea uneia sau alteia era funcţie de preferinţe ale momentului respectiv, de dispoziţie, de timp şi anotimp. Panta lină a Osoiului, abea perceptibilă ochiului la părăsirea oraşului, creşte brusc în valoare la 45 de grade, făcînd totodată o curbă spre apus. Pe versant apar mai întîi, la poale, tufele de alun, apoi teii cei încărcaţi primăvara de floare aurie şi miros dulce-îmbătător, pe care mişunau încărcate din greu albinele. Plină de farmec era mai ales gura văii de la derivaţia drumului ce urcă pe platou, vale ce face un intrînd adînc în coastă, rod al unui torent din timpuri diluviene; apărată de urgia crivăţului ce suflă din NE şi care iarna ne frigea urechile şi ne încărca cu promoroacă puful feţei, cu liniştea şi izolarea ei, cu teii încremeniţi sub povara albă a zăpezii abundente, ne dădea senzaţia unui tărîm de basm, feeric. Primăvara, în mustul zăpezii, cînd în exterior pămîntul îngheţat încă trăsnea sub tălpi, aici apăreau primele viorele, primele brănduşi, primii ghiocei, primele lăcrămioare cu parfumul lor neîntrecut de alte surate primăvăratice. Iată un colţ de lume magic ce ni se părea că e al nostru, neştiut de nimeni, cu atracţie irezistibilă, chear dacă scurta zăbavă acolo era în detrimentul lecţiilor pentru a doua zi ce ne aşteptau după obositorul itinerariu.

Autor Dimitrie Prelipcean (1927 - 1987)


Drumuri si popasuri
     media: 5.00 din 4 voturi

Dragă soră
Aşa cum ţi-am promis,îţi trimit odată cu prezenta rodul unor nopţi de insomnie şi cugetare – activitate a omului slobozit din lanţurile a ceea ce a fost firescul cotidian şi care om,precum contabilul conştiincios,la vremea potrivită,linia în vederea însumării cotelor de bilanţ.
Ceea cee îţi trimit e doar un început şi va suferi schimbări mai mult sau mai puţin substanţiale ţn formă şi fond în vederea formei definitive.În concepţia mea doresc ca aceste rînduri –evaluate în perspectivă la 3-400 pagini-să rămînă urmaşilor ca o „CARTE DESCHISĂ’’ a familiei,care aceştia,succesotii,de vor moşteni înclinaţia mărturisirilor,să continue ce am început eu cu mijloacele şi puterile diletantului,se înţelege.Poate cîndva copiii,ori copiii copiilor noştri,se vor recunoaşte în atavice moşteniri.Ori,la ceas de reculegere,ne vor învrednici cu un gînd pios.
Vei găsi tu şi tu-sper-feţe necunoscute ale unor lucruri- ca să le zic aşa-sau despre care vei fi avînd o altă imagine datorată circumstanţelor ce te-au însoţit în viaţă.Ce am mai putea face astăzi întru îndreptarea a ceea ce a fost ? Decît doar,imitîndu-l pe uncheşul Ion al lui Lestari,să spunem şi noi :
- Apî dă,na : ce să-i faci ? Aşa-i !
Oricum,de te-ai delecta ori plictisi, oricare îţi va fi părerea, păstrează filele cu grijă şi, odată cu observaţiile tale, înapoiază-mi-le: n-am decît două exemplare. Iar după cum am spus, nu sînt la forma definitivă, referindu-mă în primul rînd la cea literară - sînt conştient, lasă de dorit; văd desigur în perspectivă şi o nouă orînduire, ordonare a amintirilor, faptelor, etc.
Cu bine, şi să ne auzim de bine.



VINE ÎN VIAŢĂ O VREME cînd, ca drumaşul ajuns la finiş, sleit de puteri şi acoperit de colbul şleaurilor îndelung bătute, omul cată în urmă. Mizera entitate, aflată pînă mai ieri în haotică mişcare browniană, trezindu-se deodată în relativ repaos, întrezărind sfîrşitul ostenelii sale, dar şi iminenta itegrare în ETERN, începe să cugete. La el, la alţii, la multe altele pentru care n-a avut timp în timpul ,, activităţii”.
Există un timp în viaţa oamenilor, în scurtul contact între aceste entităţi, timp în care între ei se înfiripă legături crezute şi voite să fie indistructibile. Sînt anii de visări, anii de adolescenţă, cînd tot ce zboară se poate şi mînca, cînd drumurile par netede şi drepte, fără obstacole, fără hăţişuri, iar toate culmile abordabile fără dificultate. Inevitavbil însă, şi aproape întotdeauna, contactul se rupe, legăturile se destramă, adolescenţii se individualizează.
Frunzărind scrisori îngălbenite de vreme, pe nesimţite m-am pomenit efectiv sub vraja trecutului cu iz de ,,a fost odată”. Pentru că evenimentele vieţii noastre, indiferent de s-au situat la extreme, fie ele bucurii sau pătimiri, dar mai ales acestea, rămîn undeva acumulate în memorie, aşteptînd clipă prielnică pentru o ultimă trecere în revistă. Si în răgazul nostalgic al aşteptării evenimentului, ele îşi ţes pînza de vis pentru veşminte de poveste.
Iar în ceea ce - de cele mai multe ori - nu poate realiza voinţa, intervine şi face întîmplarea. În împrejurări negîndite şi nesperate am avut fericirea să întîlnesc pe unul dintre acei codepozitari de aduceri aminte. Eu însumi pe drumul amintirilor fiind, reambulam în pas domol, purtat, drumul în pantă dintre oraşul cu cetatea de scaun a domnitorilor moldoveni şi gara Iţcani; devenise de multă vreme o deprindere pentru mine, ca, ori de cîte ori mi se oferea ocazia, între două trenuri măcar, să mai parcurg odată acest itinerariu, dar nu în goana autobuzului ori a limuzinei, ci apostoliceşte. Aşteptam pe peron ca pe un prieten intim trenul ce purta tăbliţele cu inscripţia atît de cunoscută: Rădăuţi Putna Nisipitul. În forfota din jur: bărbaţi şi femei în straiul străbun al locului, oamenii ce se foloseau de limba mult dragă, de care mi-a fost întotdeauna dor; începusem să mă simt în elementul rîvnit. O voce femenină, amplificată şi nuanţată de megafon, oficială şi rece, de robot, precedată de cîteva cîrîieli şi pocnete, anunţa animînd lîncezeala călătorilor:
- Trenul accelerat ... Timişoara Bucureşti-Nord soseşte în staţie la linia unu; feriţi linia unu ... Curînd, în scrîşnetul frînelor şi zgomotul coliziunii tampoanelor, mastodontul a oprit: un tren ce nu mă interesa şi aşteptam să-şi continue calea, să facă loc celui ,,de munte”, al meu. Dar…stupoare!!! Incredibil!!!
Şi totuşi aşa era, nu era o asemănare întîmplătoare: omul, omul care a apărut atunci în cadrul uşii ce s-a deschis în faţa mea, nu putea să fie decît EL. Îl sfredeleam cu privirea aţîntită. Era evident îmbătrînit, cu părul alb. Înainte de a coborî scara vagonului a aruncat o privire asupra peronului în conul căreia sigur că m-a cuprins şi pe mine. Aşteptam cu sifletul la gură să-i surprind mişcarea trădătoare, a mîinilor, a feţei, zvîcnitul ochiului marcînd surpriza, dar, nu s-a întîmplat nimic, omul se pregătea să treacă pe lîngă mine impasibil, străin, în treaba lui. Atunci, în disperare şi inspiraţie de moment, privind pe lîngă el, am rostit, destul de tare ca să fiu auzit, cuvîntul magic nepronunţat de peste 30 de ani :
-Canell! Iar ochii omului de lîngă mine au sclipit a adîncă surpriză şi mirare, obrazul s-a cutremurat spasmodic, braţele noastre s-au deschis ca pentru a cuprinde între ele o lume :
-Tu ?!?
-Tu ?!?
Împreună am parcurs o lume ce a fost, am călcat pe urme şterse de vreme. Iar eu, ca un rău-făcător, am furat tot ce am putut din amintirile lui, ca un diletant m-am străduit să redau această agoniseală în cele ce urmează, şi în dulcea amăgeală, voi căuta iertare pentru fărădelegea mea, pacea şi odihna.

Autor Dimitrie Prelipcean (1927 - 1987)


A FOST ODATA
     media: 5.00 din 1 vot

A trăit odată o văduvă săracă-săracă şi amărîtă,cum au fost şi sînt toate văduvele de cînd îi lumea. Locuia biata undeva la marginea unui sat, într-un bordei pricăjit, unde îsi ducea amarul zilelor de azi pe mîine, împreună cu o fată de 10-12 ani, ce-i rămăsese de la răposatul. Acum, fata asta, că despre ea este vorba în cele ce urmeaza, încă de mică vădea semne prevestitoare care permiteau fără îndoială si oricui să vadă în ea la vremea potrivită ceva neobşnuit, şi într-adevar, cînd se făcu codană de 15-16 ani, şi îi veni rîndul să iasă în sat la horă, era aşa de frumoasă, încît printre fetele de seama ei arăta ca un superb trandafir înconjurat de umile flori de cîmp.
Era înaltă fata, atît cît îi stă numai bine unei fete, şi mlădie ca trestia în vînt. Avea un păr bogat, negru ca pana corbului, şi îi cădea pe spate în valuri unduioase pîna pe şolduri. Sprîncenele arcuite isteţ, genele şi ochii, formau un complex care avea darul să bage în boală si pe cel mai temerar cuceritor de inimi, nimeni nu era în stare să-i cate drept în faţă. Pieliţa obragilor albă ca laptele şi gura – crestătură purpurie de pumnal – senzuală şi apetizantă, completa fermecătorul ansamblu. Umerii strîmpţi, doi sîni opulenţi şi duri, cu sfîrcuri ce înţepau voluptos ţesetura cămăşii ,cătau sfidător către în sus şi lături, unul spre dreapta şi altul spre stînga.Milocul ca de viespe, scotea în evidenţă două şolduri triumfale. Picioarele ? Ce glezne de căprioară ! O purtau de parcă plutea fără să atingă pămîntul, şi transmiteau şoldurilor oscilaţii care făceau şi ostogenarii trecuţi prin ciur şi prin dîrmoi să întoarca capul după ea, cu clătinături semnificative. Dar, oricît m-aş strădui eu să v-o descriu n-aş reuşi să vă dau decît o palidă imagine a acestei copile-minune, exemplar din care zgîrcita natură se îndură să sloboadă spre divertismentul muritorilor doar unul la un veac poate.
Asa stînd lucrurile şi din aceste motive,toate fetele de seama ei o pizmuiau, o priveau chiorîş, şi nu era flăcău de însurat sau mamă cu asemenea podoabă la uşă,care să nu şi-o fi dorit pe faţă sau în taină de soţie şi respectiv de noră. O cunoşteau băieţii de însurat cale de multe poşte în jur. Dacă din horă lipsea ea, jocul lîncezea, şi flăcăii plecau răzleţi unul cîte unul, cu amărăciune în suflet.
De bună seamă, cineva pripit ar putea spune că dacă fata asta era posesoarea unor asemenea calităţi fizice (zic în această paranteză că şi cele morale nu erau cu nimic mai prejos), avea în faţă viitorul fericit asigurat. Aş ! Da de unde ? Nefericirea ei tocmai din aceste perfecîţiuni fizice i se trăgea într-un fel, pentrucă întregul şi uriaşul potenţial peţitoresc atras de frumuseţea ei, se crampona impotent în faţa unei bariere redutabile : sărăcia fetei.
Si chear de aţi spune dumneavoastră că prea a fost ca-n poveşti, să ştiţi că totuşi s-a întîmplat ca odată cu fata asta să se ridice şi un băiat, care nu-i era cu nimic mai prejos Ilenei noastre (că aşa o chema pe fată).Era Ionică (că aşa îl chema pe băiat) o mîndreţe,o floare, o cruce de flăcău, cum încă nu s-a mai pomenit, dar, ca să nu plictisesc, las imaginaţia fiecăruia să şi-l închipuie cum a putea mai bine. Din nefericire însă,nu numai frumuseţea le era comună, ci şi sărăcia : nici băiatul nu prea avea după ce bea apă. Precum însă ban la ban trage, tot aşa – frumos: cum au făcut ei ,cum au dres,treaba lor ,cert este însă că în curînd s-au ochit, au intrat în vorbă şi, de la una la alta, repede s-au prins în dragoste.
Vorba este însă că dragostea asta a lor nu era una din cele ce se practică azi pe la portiţe,cu hîrjoană şi mozoleli. Seară de seară,fie vreme rea ori bună,sub tunet şi fulger, sub nori sau lună plină, sub ploaie sau ninsoare, pe zăpadă şi ger, iarnă sau vară, picioarele îi duceau automat sub un nuc batrîn. Acum nucul acela nu mai este, pentru că inimi nesimţitoare l-au valorificat inferior la foc, după ce mai bine de un veac a tăinuit şi ocrotit iubiri ce nu se mai pomenesc. Mînă în mînă îi lua în primire luna, îi transfera luceafărului de dimineată, şi doar al treilea cîntat al cocoşilor din sat îi alunga spre bordeiele lor, ca pe strigoi.Toată lumea din sat ştia de patima mistuitoare a acestor copii. Bătrînii oftau şi aprobau cu înţeleaptă înduioşare, zîmbind la vechi aduceri aminte. Fetele de măritat se zvîrgoleau în pat roase de neputincioasă ciudă.Flăcăii scrîşneau din măsele,îngerîndu-şi nefericirea şi gelozia scăldate în amar venin.
Aşa , cu platonice oftături şi doruri neîmplinite,au petrecut Ionică şi Ileana preţ de aproape doi ani.Se apropia o nouă iarnă acum.Într-o noapte,Ileana, în timp ce îşi încălzea zgribulită de frig nasul la pieptul voinic al băiatului, şi-a luat inima în dinţi şi, cu ocolişuri diplomatice, i-a destăinuit gînduri mai terestre, a căror origine sîntem îndreptăţiţi s-o căutăm în anterioare nopţi geroase.
- Ionică, dragul meu, ştiu că mă iubeşti şi ar fi păcat să mă îndoiesc de asta, că m-ar bate Dumnezeu. Barem despre mine ce să-ţi mai spun ? Vezi si tu că mă topesc ca ceara de dorul tău. Am petrecut amîndoi sub acest nuc atîta amar de vreme şi acum vine iar iarna. Ştiu că sîntem săraci, dar, aşa cum ne purtăm fiecare în parte sărăcia, nu le-am putea uni într-una singură, în bordeiul meu sau al tău ? Să ne luăm Ioane, şi să terminăm cu oftatul şi tremuratul sub nuc.
- Ion, a oftat din rărunchi de era să i se rupă băierile inimii, a mîngîiat-o pe cosiţe, şi privind undeva departe în noapte, zise : - Tu ai dreptate Ileană hăi.Dar să nu crezi tu că eu nu m-am gîndit la asta. Vezi tu însă,draga mea, că atîta timp cît noi oftăm sub acest nuc, sărăciile noastre sînt şi rămîn aşa cum sînt, nici nu cresc, nici nu scad ; de am ofta însă în pat în bordeiul tău sau al meu, ele ar creşte de la an la an, şi scurt timp n-am mai avea loc de ele.Cu ce am putea noi astupa şi alte guri flămînde, cînd deabea putem face faţă la ale noastre? - Asta cam aşa-i, Ioane –a răspuns Ileana după un răstimp de matură chibzuinţă. - Se vede treaba că aşa-i lăsată de la Dumnezeu femeia, să vorbească de parcă ar avea două guri. Bărbatu-i tot bărbat : judecă de parcă ar avea două capete. Vezi, mintea mea slabă de muiere nu m-a dus cu gîndul la asta, dar să ştii tu bine, că eu cît oi trăi pe lumea asta, cu altul nu m-oi mărita, să ştiu bine că am să mor fată bătrînă. Iaca, Dumnezeu din cer îmi este martor, şi îţi jur pe sfînta lună care ne vede şi pe Sfînta Duminică de mîine, că nu mi-oi călca jurămîntul. În semn de răspuns, băiatul a strîns-o la piept cu şi mai multă dragoste. În zori s-au despărţit ca de obicei, în coşul pieptului de înăbuşite suspine, în gînd cu veşnicia nemilosului timp ce avea să-i despartă pînă la următoarea seară. În satul acela mai trăia însă pe vremea aceea şi un cheabur, un flăcău tomnatec, putred de bogat de nu îşi mai ştia singur socotelile, dar, pe cît de bogat, pe atît de pocit, slit, prăpădit, spîn, cu nasul coroiat, pîcliş la privire, cu gura băloasă ce-i pornea de lîngă urechi, cu dinţii ca grebla, urechi clăpăuge şi răpănos rău. Pe deasupra mai era şi cam tăntălău. Din partea bogăţiei s-ar fi însurat el de mult, dar ce te faci cu tontul şi urîtul ? Cum necum însă,ce i-a trecut lui prin cap nu ştiu, dar ştiu că hodoronc-tronc, în dimineaţa ce a urmat a tocmit şi a trimis peţitori la Ileana noastră.
- La început, cînd fata a auzit despre ce e vorba, a sărit în sus ca arsă : nu, că nu, şi nu ! Dar, odată ca din senin, spre nu mica mirare a peţitorilor, s-a învoit. Mare bucurie pe capul celor trimişi, dar şi mai mare pe capul lui Gheorghe cheaburul. Habotnic şi lacom, de frică ca nu cumva fata să se răzgîndească, i-a cerut ca a doua zi să şi facă nunta. Şi fetica iar de acord ! Ştiut este că în sat veştile, deşi circulă din gură în gură, ele se împrăştie cu iuţeală. Cît ai bate din palmă, băiatul a aflat şi el cum stau lucrurile de la o babă megiaşă. Să leşine şi alta nu, că doar nu trecuseră multe ceasuri de cînd Ileana îi plecase din braţe, şi jurămintele îi erau încă proaspete in urechi. În ziua aceea s-a perpelit ca în ceasul morţii, şi n-a fost bun de nici o treabă, aşteptînd să vină seara, cînd, la locul ştiut, avea să audă desminţirea liniştitoare chear de pe buzele spuzite de patimă a iubitei. Chin, mare chin ! Totuşi, vremea a trecut ca şi altă dată, şi Ileana a venit sub nuc ca de obicei, liniştită, şi s-a cuibărit la sînul dragostei ei. Au tăcut multă vreme amîndoi. Numai bătăile inimilor parcă erau mai vii ca de obicei. Abea într-un tîrziu Ion, cu glasul surd şi înnecat, a rupt tăcerea şi a pus cumplita întrebare, nu înainte de a chema în ajutor tot curajul pe care l-a mai putut găsi.Dar de ceea ce îţi este frică, nu scapi : răspunsul n-a fost cel aşteptat.
- Lasă Ionică, că ştiu eu ce fac şi, ce-i al tău e pus deoparte – a răspuns într-un tîrziu ea. De acuma vorbe goale degeaba ţi-aş mai îndruga. Tu însă ascultă-mă, bagă bine în cap, şi să faci ce ţi-oi spune eu. Pe urmă să mă judeci cum îi vrea. Iaca eu mîine am să fiu la casa mea. Tu, la ciasul nostru de întîlnire la nuc, după ce s-a înnopta, să întri fără grijă pe poartă, şi să baţi la geamul din faţă, unde îi vedea lumină. Că nici aşa nu mai merge, iară rău n-are să-ţi pară. Acum mă duc,că am multe pe cap pînă mîine seară. A zis aşa Ileana, s-a înălţat în vîrful degetelor, l-a sărutat dulce înlănţuindu-i gîtul cu dalbele-i braţe, apoi s-a pierdut în noapte ca o nălucă.Năuc, pierdut, prostit, părăsitul credea că visează urît. A rămas multă vreme pironit locului. Deasupra lui cădeau fulgi grei de zăpadă. Abea într-un tîrziu s-a întors acasă, s-a trîntit îmbrăcat pe pat, şi a adormit greu, după ce mai înainte a dat pe gît dintr-o răsuflare un şip întreg de ţuică de prune bălaie ca să-şi înăbuşe amarul. Şi încă odată, şi mai cu greu, timpul a trecut iarăşi. Către seară, s-a trezit şi băiatul din somnul său de plumb. Deci capul îi era cît o butie şi tîmplele îi zvîcneau cu putere, în minte îi răsuna limpede îndemnul : la ora întîlnirii noastre, să baţi în geam...să baţi în geam...să baţi în geam... Ce a făcut Ileana în acest timp ? A dormit cîteva ceasuri, apoi în zori de zi şi-a luat într-o tăgîrţă cele cîteva boarfe pe care le avea şi, s-a înfăţişat la viitoarea ei casă. Aici după o scurtă inspecţie, de orientare, şi-a suflecat mînecile, şi-a prins poalele în brîu, şi-a pus basma pe cap, şi s-a apucat vîrtos de treabă. Mai întîi l-a alungat pe Gheorghe afară din casă (că-i curgeau balele după ea) cu poruncă straşnică că pînă seara cînd o aprinde lampa să nu-i calce piciorul în casă, că “treaba bărbatului îi pe afară ! “.A luat apoi la scuturat şi grijit. După ce a rînduit-o şi a făcut-o ca pe un ou de paşti, a urcat în pod de unde a coborît costiţă afumată de purcel, iar din cămară a adus căpăţini galbene de varză murată. A dat apoi iama prin coteţe unde a găbuit şi răsucit gîtul la doi cocoşi burduhoşi. Într-o oră două aluatul dădea afară din covată, iar către seară plăcintele,sărmăluţele şi fripturile aromeau pe masa frumos îmbrăcată cu înflorită faţă. În mijloc trona falnic un pîntecos ulcior cu tămîios. Cînd totul fu gata şi înserarea a prins a coborî peste sat, a dat cu apă rece pe faţă, a îmbrăcat catrinţă nouă şi ie cu altiţe meşteşugit cusute de mîna ei, apoi, oftînd uşurată şi mulţumită, a aprins lampa şi s-a aşezat în capul mesei. Era şi timpul, că mirosul delicateselor provocaseră ravagii în măţăria lui Cheorghe, care toată viaţa sa se hrănise doar cu pită, slănină şi ceapă, deşi cămările le avea pline cu bunătăţi. Mai tare însă îi sîrîia lui inima, cînd se gîndea la bucăţica ce-l aştepta la aşternut. După ce şi-a hrănit şi adăpat vitele, socoti el că a venit vremea să între în casă, şi a întrat. De mirare a rămas cu gura căscată, şi nu-i venea să creadă că nu visează şi că ceea ce-i vedeau ochii era aievea. Fără să poată scoate o vorbă, a dat să se aşeze pe un colţ de laiţă. Ileana l-a luat repede : D-apoi bine, măi bărbate, unde crezi tu că ai întrat, în grajd ? Cum îţi închipui tu că am să stau eu cu o arătare ca tine, plin de baligă şi strohuri în cap ? Ieşi repede afară de te curăţe şi spală, că altfel pîine şi sare cu mine nu-i mînca. Aşa să ştii, şi bagă-ţi bine în cap flendurosule, că eu slugă la tine nu am întrat, şi dacă nu te faci om ca toţi oamenii, şterge-te pe bot, şi să-ţi iei gîndul de la mine, şi să nu mă atingi, că se întîmplă lucru mare.... Na ce era să facă ? Înmărmurit de ce-i văzuseră ochii, pus la punct de vorbele aspre, si-a băgat coada între picioare şi, a ieşit repede afară.În grajd si-a spălat labele şi nasul într-un ciubăr cu apă, a mai dat cu degetele prin chiuca virgină încîlcită şi bătută cu pleavă de fîn, şi-a mai scuturat ţoalele de pe el, apoi, cu inima cît un purice, a întrat din nou în casă. Ochii Ilenei l-au săgetat iar cu asprime ce nu admitea replică : - Acum ce-mi stai ca viţelul la poartă ? Dezbracă-te şi scoate-ţi din picioare scrabele celea de ciubote, şi du-te în tindă, că mi-ai spurcat sufletul cu duhoarea lor şi mi-ai umplut casa de gunoi. De ce crezi tu că m-am spetit eu astăzi să-ţi curăţ bîrlogul ? Aşa..... acuma aşază-te colo în colţ, pe taburetul cela ! Timorat deabinelea şi zăpăcit, s-a aşezat bietul la locul indicat. Îşi răsucea căciula în mîini şi îşi freca unele de altele degetele răpănoase ale picioarelor, cînd.... o bătaie discretă în fereastra din faţă o făcu pe Ileana să tresară, iar pe Cheorghe să holbeze ochii şi să-şi îndrepte urechile clăpăuge.- Ce fu asta mă bărbate ? Parcă bătu cneva în geam ? ! – Ha ? parcă da ! răspunse Gheorghe. – Ei ! Atunci ce stai ca o momîie ? Pune mîna pe băţul cela de după uşă, şi ieşi afară să vezi ce-i ; o fi poate un hoţ la găini. Ce te bîtii ca o pieritură ? Bărbat eşti, sau muiere ? Fiind astfel pusă problema, ce-i mai rămînea de făcut ? Nu-i vorbă, frică îi era să iasă afară, dar vorbele fetei iau tăiat ca briciul şi nu-i lăsau nici o şansă de împotrivire. Desculţ cu capul gol şi cu băţul în mînă, s-a strecurat pe uşă afară. S-a uitat în stînga, în drepta, nimic. A strigat, nu i-a răspus nimeni. Înconjură casa, iar nimic. Cum tălpile începură să-i îngheţe, a încercat să se întoarcă în casă. Mirare : uşa încuiată ! Zgîlţie, trage, degeaba. – Hei, Ileană ! Ce înseamnă asta ? Deschide uşa ! I-a răspuns de după uşă vocea nedumerită a fetei : - Da care-i acolo bre ? – Cum care-i acolo “ ? Ce vorbă-i asta ? Deschide repede uşa că mi-au îngheţat tălpile. Sînt eu,Gheorghe,bărbatul tău.
– Ce tot indrugi baliverne mă, care-i fi ? Bărbatul meu e cu mine în casă, stă la masă. Întinde-o repede, că acu pune mîna pe topor şi vezi pe dracu ! Hai, n-ai plecat încă ?
- Năucit, a prins a se scărpina în cap. Ce-o mai fi şi asta ? Oare nu-i casa lui ? Doar o cunoaşte bine de atîţea ani : uite grajdul, uite fîntîna, uite hambarele ! Iese pe poartă : da, uite în stînga casa vecinului Istrate, uite în dreapta cea a lui Pantelie, uite peste drum cea a naşilui. Ce să fie ? Ia să-l întreb eu pe naşul, că-i om mai bătrîn şi cuminte. Gîndind astfel, a trcut drumul şi a întrat în curtea naşului. A bătut la geam. – Naşule ! Naşule ! - Care eşti bă ? - Eu sînt, finul Cheorghe : Fii bun şi ieşi puţin pînă afară. A ieşit naşul afară, l-a văzut desculţ şi dezbrăcat în zăpadă, numai în cămaşă şi cu capul gol.
- Păi bine finule, da ce-ai păţit ?
- Naşule, fi bun te rog şi arată-mi tu carei casa mea, că uite ce păţii.... Şi i-a spus, clămpăind din dinţi tărăşenia.
- Naşul s-a crucit, s-a uitat la el şi l-a cercetat dacă-i sănătos şi în toate minţile, a clătinat din cap,apoi,văzîndu-l aproape îngheţat, l-a umflat în cîrcă, a trecut cu el drumul şi a întrat în curtea lui Gheorghe, şi, ajungînd la uşă, a bătut. Din casă a răspuns din nou Ileana, de data asta răstit :
- Care, Doamne iartă-mă, ciocăne iar de nu-i tihneşte omului hodina ?
- Sînt eu, naşu, deschide uşa fino şi dă-i drumul finului, lui bărbat-tu, să intre în casă ! Ce glumă-i asta ?
- Da cîţi bărbaţi am eu naşule. Că al meu doarme cu mineţi în pat ? !
- Păi bine. Măi fată, atunci ăsta din spate de la mine cine-i ?
- Stiu eu cine poate fi cel ce zici ca-l ai în spate ? Pune-i şi dumneata mîna la cur, şi de-i vedea că-i rece, să şti că numai dracul poate fi !
- Ca oricine ar fi fost în locul lui, la asemenea vorbe, a rămas naşul o clipă pe gînduri. A pus mîna la curul lui Gheorghe, curul rece ! Odată i s-a făcut părul măciucă şi a simpţit sudori reci curgîndu-i pe şira spinării ; fără vorbă multă, buf ! ! a dat cu el în zăpadă, apoi a luat-o la sănătoasa, cu călcîiele sfîrîind la spate. Alb ca varul, dă buzna pe uşă, şi cu sufletul la gură, turuind încîlcit, cu noimă îndoielnică, a prins a povesti nevestei ce i s-a întîmplat.
- Doamne fereşte şi ne apără de cel Rău, măi omule ! Bine că ai scăpat !Ptiu, ucigă-l toaca ! că aşa face cîte odată dracul : se preface în cine ştie ce, apoi ţi se urcă în cîrcă, te poartă numai el ătie prin ce coclaiuri, după aceea dă cu tine într-o rîpă, îţi rupi gîtul şi ciolanele, că nu mai eşti om cît îi hăul.
- Apucînd-o tremuriciul ca pe frunza plopului în vînt, galbenă ca turta de ciară, îngrozită de cele auzite şi înţelese, s-a aruncat în genunchi la icoana Maicii Domnului ce atîrna deasupra uşii pe peretele de la răsărit, bătînd mătănii însoţite de cruci largi din frunte la buric şi din umăr în umăr.Astfel mai uşurată şi mai liniştită,a scos dintr-o ladă şipul cu aghiazmă sfinţită de la Pştile de anul trecut şi, cu un ciumăfai de busuioc scos de după grindă,a stropit odaia în cele patru colţuri ca să-lalunge pe Necuratul din casă. După asta l-a stropit şi pe naşu din creştet pînă în tălpi,dîndu-i la urmă să tragă şi un gît.În cele din urmă l-a afumat de sperietură cu trei fire de păr smulse de la subsioară, şi l-a culcat, dar nu înainte de a-l pune să spună “ Miluieşte-mă Dumnezeule”şi să se închine şi el la icoana Sfîntului Gheorghe biruitorul balaurului cu trei capete.
- Nămetele în care a fost aruncat l-a înghiţit pe Gheorghe pînă la gît. Ce putea să mai facă? Să între în casă nu, naşul în care avea nădejde a dat cu el în zăpadă, de frig nu mai putea răbda : a întrat în grajd, a pus un braţ de paie între doi boi culcaţi burtă la burtă si care rumegau liniştiţi,după care s-a cuibărit şi el jos,la căldura acestora.Rebegit şi tehui de cap, a adormit curînd.
- În acest timp,ei bine, nu-i de ghicit ce s-a întîmplat cu Ileana şi cu Ionică. Trmiţîndu-l pe Gheorghe afară după cum am văzut, a tras zăvorul după el, iar prin faţă i-a dat drumul celuilalt. A urmat – vorba ceea- trai şi berechet : masa-masă, vinişorul-vinişor, Ileana noastră după cum o ştim,iar alături, patul proaspăt făcut, îmbia la ...odihnă.Pe cît mă taie capul,chitesc ca şi-au ostoit focul patimei şi că fata nu şi-a precupeţit osteneala pentru o deplină reuşită.Ba poate, zeloasă cum o cred, l-o mai fi scos şi dator pe băiat.
- A doua zi, veselă şi bine dispusă, ca o harică şi tînără nevastă ce era de acum, fosta fată mare s-a trezit disdedimineaţă : cum peste noapte a mai fulguit, a luat de coadă un trîn, croind cu el cărări prin curte.Iată, cu ciolanele înţepenite şi trosnindu-i din toate încheeturile, s-a trzit şi Gheorghe între boi. A ieşit afară din grajd, cu o claie de paie în cap. Ileana a lăsat trînul jos , a pus mîinile pe şolduri, şi :
-D-apoi bine, măi bărbate : din ăştia îmi eşti tu ? De asta m-am măritat eu cu tine şi mi-am mîncat tinereţea ? Eu muncesc care va să zică ca o roabă din zori şi pînă în noapte, te aştept seara cu dragoste şi mîncare caldă, iar tu îmi pleci creanga şi teleleu Tănase noaptea pe la cine ştie ce curve ? Nici măcar prima seară nu ţi-ai putut-o petrece cu mine? Hai zăludule şi nepricopsitule,spune repede, cît te iau cu binişorul, pe unde ţi-au sticlit ochii noaptea asta ? Că te lecuiesc eu de năravul dracului buhaiule ce eşti !!
- Neobişnuit a fi luat repede şi neaşteptîndu-se la aşa interpretare a absenţei lui, interpelatul nostru s-a fîstîcit pe loc. Bîlbîindu-se, cu chiu cu vai a încercat să explice cum că nu a fost nicăieri, că ce a păţit, că să-l întrebe pe naşul, că a dormit în grajd între boi.....Dar pe măsură ce el se epuiza desvinovăţindu-se, chipul ei se întuneca, şi sprîncenele-i frumoase fără de seamă se arcuiau către în sus,luînd forme ce inspirau un iminent prăpăd.
-Nefericită şi nenorocită ce sînt, vai şi amar mie ! Ce mi-a fost dat să aud, şi ce am înţeles ? Cu ce ţi-am greşit eu Ţie Doamne, de mi-ai dat pe cap aşa un nătărău ? Zici tu că ai dormit între boi în grajd ? Apoi bine, măi tăntălăule,de acuma se cheamă că eşti un om pierdut. Poţi tu să ştii ce ti-au făcut boii în timp ce tu dormeai dus ? Că doară se ştie că boul are treaba ceea subţire, aşa ca pe deget, şi nici nu-ţi poţi da seama cînd te înborţoşează ca pe o muiere ! Asta o ştiu eu bine de la mama – Dumnezeu s-o ierte-,că au mai păţit-o şi alţii.Ce am să mă fac eu de acum cu unul ca tine ? Cum am să mai dau eu ochii cu femeile şi cu oamenii din sat, cînd or afla că am la uşă bărbat cu viţel ? Să pleci de la casa mea, netrebnicule şi spurcatule, în lume, chiar acum, pînă nu se trezeşte lumea şi pînă nu află, şi să nu te vadă cineva. Dute unde-i şti, printre străini care nu te cunosc, fată-ţi viţelul, şi să nu mi te întorci pînă nu-i scăpa de pacoste!!
- După ce şi-a deşertat astfel tot năduhul pe capul năucit al nefericitului, a întrat repede în casă şi, revenind, i-a aruncat din tindă cizmele, căciula şi cojocul, împreună cu o traistă, în fundul căreia azvîrlise cîteva cîrmoaje rămase de la ospăţul cu Ion. L-a mai ameninţat cu cîteva vorbe potrivite, apoi i-a trîntit uşa în nas cu scîrbă, şi l-a lăsat blegit în mijlocul curţii.
- Cu gîndul la cele păţite de cu seară, noua tărăşenie nu i s-a mai părut peste fire. Rîdicîndu-şi boarfele din zăpadă, a întrat din nou în grajd. Mai întîi a tras o mamă de bătaie boilor,pînă a asudat, pentru necazul ce-l avea de tras de pe urma lor şi, ca să-i înveţe minte pentru altădată, să nu-l mai confunde pe stăpîn cu o mîrhaie oarecare din tagma lor. Mai uşurat oarecum, şi-a tras ciubotele în picioare, şi-a înfundat cuşma pe cap, şi-a tras cojoaca pe mîneci. Cu traista în băţ, făcînd cu mîna o cruce de Doamne-ajută, a ieşit în uliţă.
- Ger straşnic în dimineaţa aceea. Pocnea draniţa pe case sărind din cuie. Zăpada scrîşnea amarnic sub tălpi. Cîntau răguşit cocoşii în coteţe, iar soarele rumenea zarea la răsărit. Fiind duminică, lumea mai dormea încă cînd a lăsat în urmă ultima casă a satului.
- A mers, a mers aşa amărîtul Gheorghe toată ziua aceea, fără popas. Şi-a pus în gînd să ajungă undeva cît mai departe, unde să-şi poată lepăda ruşinea ce o simţea în el, beleaua ce-i răpise fericirea pe lîngă care trecuse doar la un pas şi pe care şi-a dorit-o atîta. Gînduri încărcate de grijă îi umblau prin cap : cum s-a descurca Ileana singură pînă s-a întoarce el, ce vină are biata să tragă asemenea ponos de pe urma lui, şi încă multe altele asemenea. Dar, lasă, că mare-i Dumnezeu : cu răbdare, a scăpa el şi din asta şi s-a întoarce.
- Tot rumegînd aşa la gînduri, a cotit în scurt odată cu drumeagul înzepezit pe după un bot de deal, apoi sa înfundat într-o pădurice. N-a apucat însă să între prea adînc în ea, cînd la o nouă cotitură, zări mai hăt încolo o hrmălaie de lupi, cum i s-a părut lui. Haita schelălăia,se încăira, se vînzolea şi urla, luptîndu-se deasupra unui hoit – că ce altceva ar fi putut fi ? Descumpănit, a vrut mai întîi să facă cale întoarsă. Asta ar fi însemnat însă să se întoarcă în sat, ceea ce era cu neputinţă,că-i era proaspătă în minte ameninţarea Ilenei : acolo nu mai avea ce căuta în ruptul capului, pînă ce nu-şi va slobozi din burduhan sarcina cu care-l blagosloviseră boii. Apoi l-ar fi şiprins şi noaptea pe drum. Ce a fi, a fi : a strîns bine mîna pe ciomag şi, dînd un chiot haiducesc – mai mult pentru aşi face curaj decît să sperie haita – s-a avîntat spre locul cu pricina.
- Ajuns la faţa locului a răsuflat uşurat cînd a putut constata că lupii erau în realitate nişte cîini jigăriţi, ce au tulit-o care încotro cînd au văzut că au de aface cu un viteaz înarmat pînă în dinţi. Dealtfeel, şi ospăţul le era pe terminate. Da, nişte cîini, şi-a zis Gheorghe : asta înseamnă că undeva pe aproape trebuie să fie un sat, Oare ce or fi mîncat spurcăciunile ? În jur, zăpada era răscolită şi tăvălită peste tot de sînge proaspăt. Şi curios, a prins a rîcîi cu ciomagul:
- Dumneavoastră, care încă nu ştiţi ce sa întîmplat mai departe, veţi spune că aciastă curiozitate a lui Gheorge e cît se poate de firească într-o atare împrejurare. N-aveţi de unde bănui că tocmai ea îi va atrage pe cap o nenorocire care, adăugată la cele de pînă acum, îi va schimba cu totul şi definitiv viaţa ce o mai avea în faţă. Şi totuşi, din păcate aşa e, şi la sfîrşit îmi veţi da dreptate. Însă, pînă atunci, să mergem pe fir împreună.
- Era tocmai pe punctul de a se lăsa păgubaş, cînd, ce să vezi ? Dumnezeule milostiv !! Toiagul a scos la iveală dintre bulgări însîngerati de omăt o pereche de cizme. O pereche de cizme, dar ce pereche ! Carîmbii lor aveau un conţinut deadreptul înfricoşător : ţurloaiele unui nefericit călător, ce nu putuseră fi roase de haită înfometată cum era, sau poate că fiarele ghiftuite au renunţat la acest efort.
- Cum toate trec pe lumea asta, nici frica nu e veşnică. Oricum, şi-a revenit destul de repede din stupoarea provocată de lugubrul conţinut al cizmelor, şi apoi, el era un om practic că de n-ar fi fost aşa, n-ar fi ajuns el cheabur. Asta-i bine – şi-a zis după ce i-a venit inima la loc - : de n-ar fi fost stăpînul acestor cizme, acum ţurloaiele însîngerate ar fi ale mele. Haita este sătulă, deci pot fi multumit şi trebuie să aduc laude lui Dumnezeu, că se vede treaba că începe să am noroc. Pot să-mi văd mai departe de treaba şi necazul meu. Da mortului ce-i mai trebuiesc de acum ciubote ? O să i le iau eu, că mi-or prinde bine la atîta drum cît mă aşteaptă ; perechea din picioare şi aşa e pe ducă, mîine-poimîine mă lasă. Poate o fi avut omul şi păcate pe lumea asta de la pedepsit cel Sfînt cu asemenea moarte, şi i-a părea bine dincolo cu pomana ce şi-o face cu mine. Iar un “bogdaproste” spus din inimă nu-i de ici colo. Cam aşa bodogănea omul, în timp ce se chinuia să uşureze încălţămintea de conţinutul inutil. Geaba însă : îngheţate şi înţepenite cum erau aceste resturi de picioare, efortul se dovedi de prisos. S-a hotărît atunci pentru o altă soluţie : le-a legat aşa cum erau pereche de urechi cu un capăt de sfoară şi le-a aruncat pe umăr alături de traistă. Satisfăcut, a plecat grăbit mai departe. Iarna noaptea se lasă repede şi putea să-l prindă în pădure. Nădăjduia să întîlnească în cale un sat de creştini unde să-şi odihnească oasele trudite. Turloaiele din încălţările mortului le-a scoate el mai încolo, cînd s-or desgheţa.
- Într-adevăr, prezenţa cîinilor n-a desminţit apropierea unui sat, aşa cum şi-a închipuit : la numai o zvîrlitură de băţ de marginea pădurii au apărut cîteva case, iar restul se lăsa lesne bănuit, mai în fund, după fumurile ce se înălţau liniştite în înserare, şi după turla bisericii ce lucea în asfinţitul soarelui. Frînt de emoţii şi de atîta drum, a bătut chear la prima poartă, după care hămăia răguşit un dulău, semn că locuinţa nu era pustie. Îndată o babă gheboasă a apărut în pragul tinzii, sprijinindu-se într-un băţ. Avînd privirea slabă, puse mîna streaşină la ochi,apoi l-a întrebat cine-i şi ce doreşte.
-Om bun şi drumeţ cinstit, a venit răspunsul dintre nămeţii ce aproape astupau poarta. Vin de departe şi-s rebegit de foame şi frig. Faceţi-vă milă şi pomană : găzduiţi-mă peste noapte; oi plăti, tot ce se cuvine, nu pe degeba.
-Apăi dă! făcu baba. Să-l întreb pe moşneagu cela al meu, să vedem ce-a zice el. Şi se făcu nevăzută în tindă, în scîrţiitul uşii trasă după ea. Într-un tîrziu, apăru în prag şi moşul babei, tuşind şi hîrîind straşnic din gît. Aruncă cu un ciomag spre potaia ce latra şi se zbătea în lanţ mai-mai să-l rupă, şi după ce acesta se retrase în coşmelia lui mîrîind şi arătîndu-şi colţii, făcîndu-se linişte, invită drumeţul în casă.
- Da poftim, poftim om bun, că s-a găsi un capăt de laiţă în casa noastră şi o cîrmoajă de pită acolo, că doar nu te-om lăsa în drum ca pe un cîine pe o vreme ca asta, creştini a lui Dumnezeu ce sîntem. Numai să nu bănuieşti, că dă, hleabul ista de babă a mea s-o ticăloşit rău de la o vreme încoace, şi nu-i bună de nimica la casa omului. Doară zăhăieşte locul degeaba, şi nu-şi plăteşte nici blidul de zama ce-o mănîncă.
- Atîta i-a trebuit: n-a mai aşteptat a doua poftire, ci s-a strecurat uşurel în bordei. Acolo şi-a lepădat calabalîcul din spinare într-un cotlon de lîngă uşă. În vatra caldă mai mocneauîn cenuşă cîţiva tăciuni; ispitit, fără putere de impotrivire, s-a prăbuşit la gura sobei pe un taburel cu trei picioare. Ar fi adormit deabinelea acolo cu nasul în spuză, de nu l-ar fi trezit gazda cu aroma unei străchini cu mîncare caldă. În hărpăiala nemaipomenită ce a urmat, bătrîna a prins a moşmoli într-o ladă hîrbuită, de unde a scos nişte bulendre rămase de cînd era ea fată mare, încropindu-i un aşternut ca pentru musafiri. Cu stomacul amăgit, cum s-a lungit şi a pus capul pe cojocul ce ţinea loc de căpătîi, dus a fost ca pe lumea cealaltă.
- Dacă l-au văzut pe călător omenit şi adormit, cei doi şi-au căutat mai departe de treburile lor. Cu opaiţul ce fumega pe prichiciul hornului s-au dus în grajd că, o vacă pe care o aveau, tocmai se trudea să fete. Era frig destul acolo, de puteai să tai cu cuţitul aburul slobozit de vacă pe nări. Da gerul de afară era şi mai amarnic, fără gînd să crape, ba din contra părea să crească peste noapte. Cum să laşi în aşa geruială un viţel abea fătat, plăpînd şi umed cum a ieşit de la locul lui, cum ar fi dus-o capul pe baba cea fără de minte? A luat moşul un braţ de paie, l-a băgat în casă şi l-a aşternut lîngă sobă, apoi a adus şi viţelul la căldurică. Cu treaba asta sfîrşită, într-un tîrziu, osteniţi, s-au culcat şi ei: ea cu faţa la perete, el cu fundul la ea.
- Călătorului îi stă bine cu drumul, iar cine se scoală de dimineaţă, departe ajunge. De bună seamă că asta a avut în vedere şi Gheorghe de s-a trezit cu noaptea în cap. Vrînd să nu-şi trezească din somn binefăcătoarele lui gazde care sforăiau de mai mare dragul, bîjbîia prin întuneric după cel calabalîc, cu gîndul să-şi continue călătoria. Deodată a rămas trăsnit locului: trăit o viaţă printre vite, mîinile lui i-au semnalat fără putinţă de tăgadă prezenţa unui viţel, cu blană moale, caldă, cu urechi, cu coadă şi picioare, răsuflînd molcom în liniştea bordeiului, la picioarele lui. “De unde şi pînă unde un viţel aici, că doară aseară nu era?! Blana lui e încă umedă: asta va să zică că-i de curînd fătat. Nu cumva...? Ba da, numai că asta poate să fie. Iar eu prostul de mine încă mă îndoiam de ce îmi spunea ieri Ileana! Mare noroc de aşa nevastă la uşa omului! Bine că am plecat repede de acasă, că ce mă făceam de mă prindea sorocul prin sat, ori şi mai rău, pe drum? Cum mi-aş fi spălat obrazul faţă de naşul şi de oamenii din sat? La urma urmei, acum, bine că totul s-a terminat cu bine, încă repede şi-n somn, fără dureri cum au muierile. Iaca, sînt liber să mă întorc acasă. De-o întind zdravăn la drum, pe înserate.....”
- Cît ai clipi, s-a şi îmbrăcat. Cu toiagul în mînă si pe furiş, pe aici ţi-i drumul! În graba lui cea mare a uitat de cizmele mortului. Dar parcă ce nevoie mai avea acum de ele? Cu pribegia a terminat-o, iar noi să-l lăsăm în drumul lui spre casă şi să mai zăbovim un pic în bordei.
- S-au trezit şi bătrînii în zori. Adică baba mai dormea încă cu gura căscată spre perete, visîndu-l pe moşul cînd era tînăr şi fălos, fudulindu-se la horă, de i-a sucit ei capul, proastă ce era pe atunci, că i-a mîncat tinereţea şi frumuseţea, ghiujul şi junghiul. S-a trezit mai întîi moşul cu poftă mare să beie o lulea cu titiun, aşa de dimineaţă şi pe inimă goală, să umple casa cu fum puturos şi acru, care otrăvea sufletul babei. Da cum prin întuneric nu-şi găsea punga cu iarba dracului, trase soaţei un ghiont între coaste, şi aceasta pe loc a încetat din horăit, clefăind cu gura coclită şi fără de dinţi, gură ce a fermecat odată pe moşu. De trezit însă nu s-a trezit.
- Hei, măi babă!! Babă hăi! Ia scoală: Scoală şi-i aprinde opaiţul cela,să ducem viţelul la vacă să sugă. N-auzi, că a cîntat cocoşul a treia oară?! Si-i face de mîncare românului celuia de pe laiţă.
- La acest îndemn mai energic, îndemn însoţit de încă o mîngîiere afectuoasă între coaste, baba s-a rîdicat în capul oaselor, apoi, cu ochii încă lipiţi, a prins a se scărpina pe la subsuori, coborînd din ce în ce mai jos, operaţiune care se pare că-i procura o mare plăcere. Cu părere de rău a dat la o parte oghealul de pe picioarele vinete şi descărnate şi, după o scurtă pipăială la locul ştiut, scăpărînd un băţ de chibrit, a aprins opaiţul.
- Flacăra anemică a reuşit să alunge o parte din întuneric, înprăştiindu-l şi prin unghere .Clipind repede din ochi, căută să se obişnuiască cu semiîtunericul rezultat de pe urma aprinderii rudimentarului obiect de iluminat. După acomodare, şi-a aţintit privirea în direcţia unde îl ştia culcat pe drumeţul sosit în fapt de aseară: locul era gol.
- Măi moşnege, am visat eu noaptea asta c-am avut musafiri, ori laiţa unde l-am culcat e goală? Chitesc eu doară că încă n-am dat în mintea copiilor şi nici orbul găinilor n-am. Cum a plecat aşa de la uşa noastră fără o vorbă de oameni, ca un răufăcător? Asta numai tu porţi vina, cu capul tău de hodorog şi fără glagorie, că primeşti în casă pe oricine îţi bate la poartă, şi nu cerci mai întîi de-i mişel ori om de treabă.
- Tacă-ţi fleanca şi nu-ţi mai ambala leoarba aşa desdedimineaţă şi pe gratis. Tu nu vezî ce proastă eşti? M-ai speriat şi pe mine degeaba. Nu vezi cizmele omului colo în colţ? Unde era să plece pe o vreme ca asta, desculţ şi la ceasul ista? S-a fi dus şi el pînă afară să-şi facă nevoile, de, ca omul. Si mîndru de perspicacitatea şi superioritatea lui faţă de babă, s-a dus şi a luat perechea de încălţări în mînă să i le arate. Odată însă părul i s-a zburlit ca ţepii ariciului, genunchii au început să-i bîţîie şi mîinile să-i tremure. Ochii mai-mai să-i sară din cap, neputînd să priceapă ce vedeau: o dîră de sînge negru şi bălos se scurgea încet din carîmbi jos, lăsînd la vedere două ciolane albe cu spîrcuri de carne spînzurînd fleşcăite. Abea după un timp, ştergîndu-şi sudorile cu mîneca cămăşii, reuşi să îngăime :
- Ce înseamnă asta babo? Iar baba, fiind ceva mai tare de vîrtute, dar reveindu-şi şi ea cu greu din cumplita spaimă, după ce chibzui un timp cu mîna la gură,
îi răspunse, vădind la rîndu-i mîndrie şi superioritate calculate :
- Asta moşule, nu poate să însemne, care va să zică, decît că pe omul nostru l-a mîncat cineva pe cînd dormea, că doar se vede limpede şi pentru un chior ca tine, după ceea ce a mai rămas din el!
- Dar cine putea să mănînce coşcogeamite omul, fă muiere tehuie? Că nici motanul nu a mas în casă noaptea asta? Şi dacă ar fi mas, unde s-a mai pomenit să între în burduhanul unui motan pricăjit atîta carne şi oase ?
- Da tu hîjule, care-ţi curge ţărîna din fund, cînd s-a mai pomenit să ai ceva în bostanul cela de pe umeri în afară de pleavă şi tărîţe? Da viţelul cela de colo nu-l vezi? Cît ai trăit pe lumea asta nici o învăţătură nu s-a prins de tine. Apoi n-ai auzit tu că dă Dumnezeu cîte o dată de vin pe lume animale fermecate, ori blăstămate, ori năzdrăvane, ca să pedepsească cine ştie ce păcate a unora ca tine sau ca altul de sama ta? Păcatele noastre omule! Ia, numai viţelul ista putea să facă aşa o treabă. Pe semne că nu-i un viţel ca toţi viţeii. Aşa-i că am dat de dracul? Doame iartă şi ne fereşte de cel rău! Asta ne mai trebuia nouă acuma la bătrîneţe !
- Dacă stau eu bine şi mă gîndesc, numai tu eşti de vină în toată beleaua asta. Că tu ai venit la mine aseară cu gura ta cea spartă, ca să-l primim, că ne-a fi pomană, şi acum iaca pomana dracului!
- Da tu,care hojma te afli aşa de căpăţinos, şi zici că eu sînt proastă şi o nepricepută, ce te-ai potrivit mie ?
- Sti ceva Marandă ? Cu asta ne-om judeca noi mai tîrziu. Lasă cicăleala, că cu asta m-ai mîncat tu pe mine şi am ajuns ce am ajuns. Mai bine amu stoarce-ţi gogoneaţa ceea de cap şi să vedem ce-i de făcut, că dacă ne-or oblici jindarii, ocna ne mănîncă şi pe unul şi pe altul.
- Ehe! Văd eu bine că, după ce mă batjocoreşti cum îţi vine la gură, capul tău cel sec tot nu scoate nimic din el, mare noroc ai avut că-n viaţa ta ai dat de una ca mine, care te-am strîns de pe drumuri, că acum nici izmene pe tine n-aveai, şi trăgeau cîinii la bătrîneţe de nădragii tăi şi te mîncau şi păduchii de isteţ ce eşti. Hai mai întîi să scăpăm de pacostea asta de viţel: pune mîna pe topor de colo de după uşă, şi fă-i felul. Apoi ia hoitul precum şi ciubotele astea cu ce a mai rămas din bietul om, şi aruncă totul în fîntînă. Om astupa-o pe urmă cu grămada de gunoi din curte şi am spune la lume cum că am astupat-o pentru că a fost spurcată de un hoţ de cîine ce s-a înnecat în ea. Hai repede, pînă ce nu se luminează de zi!
- Zis şi făcut precum a dus-o capul pe babă. Nevinovatul viţel a fost repede hăcuit cu securea, tîrît de coadă şi azvîrlit în fîntînă. Deasupra a trîntit cizmele. Acum era gata să le acopere, dar capul babei lucra înainte:
- Nu cumva crezi că cu asta treaba-i gata şi te-i pune la tras tutun şi la hodină ? Toate le laşi pe mine, că aşa ai prins tu nărav. Ori crezi că o vacă care aduce pe lume un viţel ca acela e mai brează?! Şi îi vrea să mai bei lapte de la ea? Ai fi în stare, ce crezi? Vezi bine că-i musai să scăpăm şi de asta, de vrei să avem linişte şi pace!
- Ca să nu mai lungim vorba şi să avem timp să-l ajungem pe Gheorghe din urmă în drumul lui întors acasă, iaca, pînă în zori toată treaba a fost gata, de parcă nimic nu s-ar fi întîmplat: fîntîna astupată de moşu, care, mulţumit, trăgea mahorcă pe marginea patului lîngă cuptor, casa grijită de babă, şi nimeni n-a putut afla vreodată de masul acelui călător la bătrîni, sau de soarta celui mîncat de cîini, ori de năpăstuita vacă cu viţelul ei. Numai Maranda a devenit de atunci parcă mai bisericoasă, şi la prilejuiri de praznice dădea popii din sat un ban mai mult, rugîndu-l pe Sfinţia Sa să fie „întru pomenirea drumeţilor la vreme de iarnă, răpuşi de moarte năpraznică”. Iar pe moşul ei nu l-a iertat pînă la moarte, că „numai mintea lui cea slabă” i-a adus ei belea pe cap la bătrîneţe.
- În timp ce era jeluit şi înfunda fîntîna odată cu viţelul şi vaca - cum credeau moşul şi baba-, Gheorghe zbura peste troienele înalte cît zaplazurile, spre satul, casa şi Ileana lui. Iată-l, în fapt de seară, bătînd în poartă, îngheţat şi plin de promoroacă. I-au deschis peste măsură de miraţi Ion şi Ileana. O întrebare scurtă şi rău prevestitoare la pironit locului.
- Ce e mă cu tine ?
- Dat peste cap şi desumflat de asprimea întrebării, a povestit cum a putut mai bine cum a scăpat de belea. Fata l-a ascultat cu răbdare şi atenţie, şi după un răstimp de cumpănire, cu un oftat de te prindea mila :
- Ascultă-mă bine bărbate şi bagă în cap. Ieri cînd te-am trimis în lume, încă mai trăgeam nădejde în mine că poate n-a fi adevărat, şi te-i întoarce om ca toţi oamenii. Dar acum, deznădejdea şi ruşinea mea n-au margini. Aducîndu-mă la casa asta blestemată, mi-ai mîncat norocul şi m-ai nenorocit pentru întreaga viaţă de acuma înainte. Cum aş mai putea aşterne lîngă mine pat unui bărbat care a născut un viţel? Iară de te-aş părăsi, lumea iscoditoare ar afla lesne ce ţi s-a întîmplat, şi rău ar fi pentru amîndoi. De te-aş alunga, mi-ar fi milă de tine, că şi aşa eşti destul de bătut de Dumnezeu. Trăieşte dară dacă vrei pe lîngă casa asta. Fă-ţi bîrlog în grajd, şi un blid de mîncare s-a găsi şi pentru tine. Eu m-oi strădui cît oi putea să ascund de ochii lumii mişelia de care ai fost în stare. Iară comîndul casei l-oi purta cu argatul ista pe care-l vezi, că pare a fi harnic şi cu priinţă. De sufletul meu însă, să nu încerci a te atinge !

X
X X

Şi cum a zis Ileana, aşa a fost. Cei trei au trăit laolaltă cîte zile le-a dat Dumnezeu, fiecare cu rostul lui. Numai cîte o babă fleorcăitoare şi spartă la gură mai da uneori cu bîta în baltă, insinuînd ca toanta: cea că ce, că aşa argat cu priinţă ca Ionică, nu s-a mai pomenit. Dar ce să-i faci? Că borta vîntului şi gura babelor....

Autor Dimitrie Prelipcean



 



vizite unice
Reprezint Muntenia in recensamantul Bloggerilor

Curs Valutar v1.0



Magazin naturist
 
   
Powered by www.ablog.ro
Termeni si Conditii de Utilizare