E timpul sa ....
Am stat si am cugetat ... si am scris

 

Vanitas, vanitatum vanitas, omnia vanitas!
     media: 5.00 din 1 vot

Drumuri si popasuri - fragment

Neamuri de viteji, pravoslavnice şi ortodoxe, răscolite din pustiul raiului lor devenit neîncăpător, s-au bulucit periodic peste aciastă glie mănoasă îngrăşată cu sîngele moşilor şi strămoşilor noştri. De-a călare sau în viermuire pedestră, cu cnutul sau tunul reactiv, iluminaţi de ,,juste’’ cauze, cu minţile întunecate şi abrutizate de aburul tăriilor, au croit noi hotare, au semănat pîrjolul şi jalea în lungiş şi în curmeziş, au impus cu dreptul leului altruist legi şi dogme. Şi ne-au lăsat dreptul de a le aduce osanale !

Primăvara tristului an 1944: ca vremea străbunilor, încă odată cerul răsăritului s-a încărcat cu nori negri şi grei, iar potopul grindinei a tăvălit mîndra şi vesela grădină. Aici a muşcat ţărîna Andrişan Dumitru, cu pieptul sfîrtecat de plumbii unui întreg încărcător de PPS aparţinînd unui eliberator. Încîrdăşiţi în grupuri, îndobitociţi cu samahoncă, au răscolit satele în căutare de cai, pe care voiau să-şi facă întrarea triumfală în Berlinul ,,de peste deal’’. Dar, caii Horodnicului albeau demult cu oasele lor cîmpurile de bătaie.
În vîrstă, văduv şi cu cinci copii minori, Andrişan avea la uşa lui o mîrţoagă vlăguită de ani şi muncă, respinsă la multele rechiziţii, poate şi de mila orfanilor. Cu animalul acesta omul îşi muncea pămîntul, îşi căra bucatele, îşi aducea iarna sania cu lemne din pădure ca să încălzească cuptorul rece pe care-l aşteptau în cămăşoaie slinoase şi cu lumînări vinete sub nas nefericiţii copii. De viaţa calului depindea viaţa acestor nenorociţi. De aceea, sesizînd pericolul, ascunde în grabă vita, zidind-o într-un stog de fîn. Taina este însă smulsă unui vecin sub ameninţarea cu arma. Andrişan neagă, dar calul, la auzul vocilor din curte, nechează trădîndu-şi existenţa.
Epilog ? Calul a plecat ,,peste deal’’ cu tovarăşii lui să pună umărul la cucerirea Berlinului. Stăpînul a înţepenit în balta de sînge din mijlocul curţii, peste iarba firavă ce-şi scotea colţul proaspăt, înconjurat de cei cinci copii în cămăşoaie, picioarele goale şi ochii secătuiţi de lacrimile ce săpaseră făgaşe peste feţele pămîntii şi nespălate de cine ştie cînd. Şi nu puteau să înţeleagă nimic!
Peste noapte, vecinii cu groaza în suflet şi pe furiş, au strîns cadavrul înlemnit în nefirească curmare de viaţă. A doua zi, două vaci de împrumut, clătinîndu-se şi sprijinindu-şi reciproc nevolnicia după ieşirea din iarnă, au dus la locul de veci rămăşiţele, hurducîndu-le într-un car cu roţi betege. L-au urmat cei cinci copii: mezinul în căruţă, pe lada cu macabrul conţinut, ceilalţi pe jos, ţinîndu-se cu mîinile de loitre. Fără preot: aceştia părăsiseră satul, fugind din calea biruitorilor. Fără obişnuitul cortegiu de rude şi prieteni: oamenii n-au îndrăznit să iasă din ascunzişuri.
Au rămas de isbelişte încă cinci victime ale războiului, şi încă odată soarta unor oameni nevinovaţi a luat un sens anormal, nemeritat, neîndreptăţit. Şi care-i sensul omului şi trudei sale pe pămînt, a vieţii, a lumii? De ce soarta loveşte cu predilecţie tot unde a mai lovit? De ce copiii trebuie să poarte pe umeri aceiaşi cruce şi să urce cu ea acelaşi calvar - al părinţilor? Iar acareturile ruinate par a-ţi răspunde: nu cerceta aceste căi; vanitas, vanitatum vanitas, omnia vanitas!



Comentarii

Reflectez din mers. Nu pot zăbovi: oamenii s-ar uita curioşi şi întrebători la mine, nu vreau să-mi ghicească gîndurile. În faţă am ,,puntea lui Tomuţă’’ de peste Horodnic: trecînd-o, voi fi ca şi acasă şi, de fapt pentru asta m-am întors. Vreau să parcurg din nou, poate pentru ultima dată, de data asta cu piciorul adultului, drumul de la origine. Spre reculegere şi tardivă meditaţie, mă voi descoperi cu pioşenie în faţa trecutului atît de bogat şi frumos, şi atît de neîndeplinit; viitorul e pentru mine acum prea mic şi sărac, n-are ce-mi oferi.

II


Peste livezile golaşe şi triste, în acel 18 noiembrie a anului 1927 cerul cernuse primul strat diafan de zăpadă, de sub care răzbăteau la suprafaţă cioclejii păpuşoilor de curînd seceraţi, segerînd privitorului un uriaş obraz neras de cîteva zile. După o zi mohorîtă, odată cu aprinderea lămpii cu ,,naft’’ ce atîrna de grinda de lemn din mijlocul casei, la orele 18.00 (după cum precizează extrasul de naştere şi botez emis de Arhidieceza Ortodoxă Română a Bucovinei - protopopiatul Ort.Rom. al Rădăuţilor – cu nr.206/39 sub semnătura parohului Gh.Vedeanu), Victoria, proaspătă şi tînără nevastă (20 de ani), fiica a doua a lui Ilie Prelipceanu şi a soţiei sale Maria născută Mironescu, s-a uşurat de preţiosul conţinut obţinut repede după nuntă, vărsîndu-mă în lume cu ajutorul moaşei Maria Prelipceanu din Horodnicul de Jos – o femeie foarte grasă, foarte negricioasă, cu un neg cît o alună la rădăcina nasului, foarte pricepută şi în alte meşteşuguri tangente la cel de bază, precum descîntatul cu apă neîncepută în care stingea tăciuni, datul în bobi, vindecatul de vătămătură cu diferite zemuri de buruieni, şi multe de care nu-mi mai aduc aminte.
de Dimitrie Prelipcean in data de 2011-01-30 10:12
Vanitas, vanitatum vanitas, omnia vanitas=Deșertăciunea deșertăciunilor, totul este deșertăciune
de Redactia in data de 2011-01-30 10:37


Comentariile sunt interzise la blogurile neactualizate mai mult de 90 de zile
 



vizite unice
Reprezint Muntenia in recensamantul Bloggerilor

Curs Valutar v1.0



Magazin naturist
 
   
Powered by www.ablog.ro
Termeni si Conditii de Utilizare